De ce să plantăm copaci și cum aceasta poate ajuta la compensarea amprentei de carbon

72686174_2584362941626744_4296083515050557440_n
Foto: Facebook/Seed it Forward

Suntem cu toţii oaspeţii acestei Planete. Ne naştem, creştem, mergem la şcoală, universitate, job. Călătorim, revenim la patrie, ne căsătorim, facem copii şi îi creştem. Inevitabil, devenim conectaţi cu comunitatea în care ne petrecem cel mai mult timpul, dar suntem, până la urmă, oaspeți și trebuie să ne comportăm ca atare. Din acest motiv, la #diez lansăm o rubrică nouă – #Oaspeții Planetei – special dedicată îngrijirii planetei noastre și conștientizării problemelor de mediu.

De multe ori, observăm cum suntem prinşi în activităţile de rutină şi nu mai rămâne timp pentru aprecieri sau reflecţii. Suntem predispuşi să alegem confortul personal, în schimbul adevărului incomod şi vrem să credem că încălzirea globală este prea departe de ţara noastră şi că oricum nu vom fi afectaţi de eventualele catastrofe naturale.

De-a lungul anilor, dar şi de-a lungul verii anului 2019 am putut observa cum natura ne atenţionează prin numeroasele incendii forestiere, care distrug milioane de hectare de pădure: Siberia, Amazon, Indonezia, Alaska, Groenlanda, Insulele Canare şi Africa. Nu putem ignora nici seceta din R. Moldova, nici deşertificarea de pe teritoriul României. În astfel de circumstanţe, devenim direct afectaţi de starea mediului înconjurător. Este important să ne readucem aminte că fiecare dintre noi este consumator. Haine, tehnologii, energie electrică, carne, lactate, fructe exotice – utilizăm resursele existente pentru a ne satisface nevoile, însă, deseori, iresponsabil şi excesiv. Astfel, prin consumul nostru, cu toţii producem amprente de carbon, ca rezultat. Intuitiv, înţelegem că putem schimba lucrurile spre bine. Ce putem face ca să devenim parte a soluţiei?

Mai întâi, este necesar să trecem spre un consum responsabil. Aici, ne putem conduce după regula celor 5 R:

1) Refuse/Refuză;
2) Reduce/Reduce;
3) Reuse/Reutilizează;
4) Recycle/Reciclează;
5) Rot/Compostează Resturile.

De asemenea, este important să conştientizăm importanţa compensării amprentei de carbon produse. Există mai multe metode pentru compensarea amprentei de carbon a persoanelor fizice sau a companiilor. Unele companii, pentru a reduce emisiile de gaze generate, trec de la tehnologii poluante, la cele pe bază de energii regenerabile.

Pentru cetăţenii de rând, cea mai eficientă metodă rămâne a fi plantările de copaci

Cu 11,2 %, R. Moldova are unul dintre cele mai scăzute grade de împădurire din Europa, (Biroul de Statistică 2017). Pentru comparaţie, suprafața terestră împădurită în Uniunea Europeană este de 42 % (sursă Eurostat). Rămâne responsabilitatea noastră comună să înverzim ţara şi să contribuim la bunăstarea acesteia. Aşa cum se apropie sezonul plantărilor, este bine de ştiut că fiecare dintre noi îşi poate micşora amprenta sa de carbon şi, totodată, poate face o faptă bună pentru ecosistem.

Iniţiativa Seed it Forward lucrează de ani buni în acest domeniu şi învaţă cetăţenii cum să planteze corect, când să planteze şi organizează plantări colective, cu voluntari în diferite locaţii. De asemenea, pe pagină, echipa oferă materiale utile şi despre daunele arderii frunzelor toamna, exemple de plantări incorecte versus corecte şi împărtăşeşte informaţii despre viitoarele plantări.

71790309_2568834376512934_4179090950959661056_n
Facebook/Seed it forward

Între 9 noiembrie și 15 decembrie, puteţi să vă implicaţi în campania Plantăm livezi de cartier”, care invită doritorii la plantarea unor arbori și arbuști comestibili în curțile din Chișinău şi să participaţi în calitate de voluntar sau organizator de plantări în propriul cartier.

Prin consumul responsabil de resurse, prin plantările de copaci, curăţarea şi protejarea spaţiilor verzi şi informare, putem echilibra haosul creat de noi. Haideţi să plantăm fapte bune împreună, pentru ca să ne putem bucura de o Moldovă mai verde.

Mihaela Peştereanu, activistă Extinction Rebellion Moldova – XR Moldova

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente