Scrutin electoral prin intermediul unei aplicații. Cum și-au ales conducerea clasei elevii din a 9-a A, liceul „Ion Creangă”

collage

Alegerea conducerii clasei este un pas important în educarea elevilor în ceea ce ține de responsabilitatea lor în raport cu votul care le aparține. Procesul electoral în liceu este unul complex, iar varietatea de idei în materie de cum acesta se desfășoară e la discreția și creativitatea elevilor. Pentru că trăim într-o eră tehnologizată, tinerii din a 9-a A, de la liceul „Ion Creangă” din Capitală, au hotărât să implementeze practici moderne.

La început de an dilema fiecărui elev este: „Cine va fi șeful clasei”. Pentru a organiza un proces electoral echitabil și cinstit, elevii din a 9-a A au hotărât să înlocuiască metoda tradițională cu pixul și foițe care se aruncă într-o cușmă și apoi se numără, cu una modernizată. Tinerii au făcut scrutinul prin intermediul aplicației VoteMeApp.

„Am hotărât să facem alegerile prin aplicație pentru că metoda de votare e complet diferită. Toți au fost dispuși la o schimbare. Mulți au fost uimiți de rezultate pentru că nu s-au așteptat să fie în top unii și am oferit persoanei de pe locul doi postura de șef-adjunct”, spune Cosmin Ciorbă, tânărul care a propus utilizarea aplicației.

În cursa pentru șefia clasei s-au înscris patru candidați, iar alegerile au durat 15 minute. În procesul de vot au fost implicați toți cei 31 de elevi din clasă. În cele din urmă, învingătoare a ieșit Bianca Moldovanu.col1

„Am optat anume pentru această metodă de a alege cele mai importante funcții ale clasei, deoarece este ceva inovativ și în același timp, foarte interesant pentru fiecare din noi, atât elevi cât și profesori. Toți au fost de acord să fie folosită această aplicație, fiind curioși de modul în care funcționează și au reacționat pozitiv când a fost propusă această. Am fost plăcut surprinsă de rezultatul alegerilor, în special când toți colegii mei mă felicitau”, spune tânăra.

Voturile elevilor erau secrete. În cele din urmă, aplicația a generat câștigătorii după locuri, fără a afișa punctele acumulate.

Avantajele noului sistem sunt:

# îți permite să votezi pentru mai mulți colegi, nu doar pentru unul;

# puterea votului fiecărui elev este diferită în funcție de către cine a fost votat;

# afișează și lista celor mai influenți copii din clasă.

Mai multe detalii despre aplicație găsiți aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente