(foto) Descoperă tinerii din La La Play 2019. Violistul Vladislav Secichin, despre pasiunea pentru vioară, cinema și IceWine

vlad1

Vladislav Secichin este un tânăr în vârstă de 32 de ani, pentru care muzica reprezintă o frumoasă tradiție de familie, pe care acesta o respectă cu fermitate. Mai mult, tânărul are o pasiune aparte și pentru arta cinematografică, fiind un iubitor de filme și seriale.

A îmbrățișat pasiunea pentru muzică încă de la vârsta de 3 ani, pe când tatăl său, fiind dirijor de orchestră și pianist, a început să-l învețe să interpreteze diferite melodii la pian.

„Când aveam 3 ani tata mă învăța să cânt la pian, însă adevărata mea pasiune, cea pentru vioară, s-a născut la vârsta de 5 ani când am auzit pentru prima oară un om care cânta la acest instrument. De atunci, mi-am zis că vioara este instrumentul pe care aș vrea să-l mânuiesc”, a spus Vlad.

Muzica este o parte din familia tânărului viorist, de aceea activează cu mândrie în acest domeniu și consideră că muzica este un refugiu, unde își găsește liniștea.

#GentleQuart

„Împreună cu 3 prieteni am format un cvartet pe care l-am denumit „GentleQuart”, deseori cântăm la diferite evenimente, printre care și cele private. Aducem muzica la sufletele și urechile celor care ne ascultă și se distrează alături de noi”, a menționat tânărul.

Pe lângă GentleQuart, Vlad activează și în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

gentle quart

#Despre La La Play 2019

„Mi s-a părut un proiect interesant, de aceea și am dorit să merg și eu în expediție. Mă bucur că așteptările mele au depășit realitatea și e mult mai bine decât mă așteptam. Mi-a plăcut să cânt în diverse locuri ale Moldovei și să bucur oamenii care ne ascultau cu sufletul la gură”, a mărturisit Vlad.

vlad

#Activități din timpul liber

„Îmi place sportul încă de mic și îl practic ori de câte ori am ocazia. Mai mult însă, îmi plac filmele și ador să le vizionez la cinema, iar câteodată mai joc videogames, deoarece mă relaxează și mă ajută să evadez din rutină”, a spus tânărul.

În această ediție, La La Play promovează oamenii de suflet, vinurile de calitate și locurile pitorești din țara noastră, iar echipa #diez a încercat să afle de la Vlad care este locul lui preferat din Moldova, cu ce vin se aseamănă și cine este idealul său.

#Mă reprezintă IceWine

„Cred că mă reprezintă vinul IceWine, deoarece este dulciu, totodată puternic. Îmi place mult gustul acestuia și faptul că îmi ridică dispoziția”, a menționat Vlad.

#Omul care mă inspiră

„Tatăl meu mă inspiră, el mă ajută și tot el e cel care m-a crescut, m-a făcut să ador muzica și m-a motivat să lucrez asupra mea”, a mărturisit tânărul.

#Locuri dragi

„Fără doar și poate, cel mai drag loc este la Chișinău, chiar dacă m-am născut la Belgorod, în Rusia. Aici sunt prietenii mei, aici îmi trăiesc visul și tot aici, este familia mea, care reprezintă totul pentru mine”, a relatat Vlad.

vlad22

vladd

vladislavv4

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Iulia Vrabie
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente