În seara zilei de 20 iunie, georgienii au ieșit la protest ca urmare a gestului unui deputat rus de a vorbi din scaunul speakerului Parlamentului. Aproape de miezul nopții protestul s-a transformat în unul violent, având loc ciocniri între poliție și protestatari. Numeroase persoane au fost rănite ca urmare a împușcăturilor cu gloanțe de cauciuc efectuate de către poliție. A doua zi, lumea a ieșit într-un număr și mai mare. Toate revendicările protestatarilor au fost îndeplinite, cu excepția demiterii Ministrului Afacerilor Interne. Protestele continuă până în ziua de azi. Pe parcursul șederii mele în Tbilisi, am fost prezentă la toate protestele din perioada 20 iunie-4 iulie, încercând să fac un studiu comparativ între protestul georgian și cel moldovenesc.

E nevoie să ne atribuim un păcat, să-l găsim, chiar dacă nu suntem îndestul de vinovați, trebuie să găsim vina noastră față de Georgia și s-o declarăm deschis.
Andrei Bitov

Pe 14 iunie îl rugam pe vecinul de peste perete să-mi facă o fotografie cum ies din apartament cu un scaun. Eram la Tbilisi. Flashmobul era la Chișinău, mai exact era pe #diez. Era ziua în care această imagine a unui lucrător al Guvernului ieșind cu fotoliul și rostind #fotoliomeuioaleu putea fi interpretată ca un simbol al demisiei Guvernului Filip sau căderii unei regim oligarhic, a doua variantă sună mai frumos.
Mai demn, mai adevărat.

Pe 1 decembrie 1943, o femeie afroamericană din SUA a refuzat să cedeze locul pe scaunul din autobuz unui călător alb. În scurt timp, populația afroamericană din Montgomery, în semn de protest față de legea segregării rasiale, a decis să boicoteze transportul public. În perioada interbelică, într-un sat din câmpia Dunării, o familie se așeza la masă după ce ziua întreagă a lucrat pământul. Ilie Moromete, capul familiei, se așeza în capul mesei, pe cel mai înalt prag. Cel puțin așa ne povestește Marin Preda și toți profesorii de limba și literatură română.

Pe 20 iunie, deputatul rus Sergei Gavrilov, membru al Partidului Comunist a vizitat Georgia pentru a participa la Adunarea Generală Interparlamentară a Ortodoxiei. Gavrilov a vorbit din fotoliul speakerului Parlamentului. Se vehiculează că Gavrilov ar fi luptat în războiul din Abhazia. Cert e că acesta se număra printre cei care, în 2008, au votat pentru recunoașterea independenței Abhaziei și Osetiei de Sud. Până la incidentul din Parlament, nimeni nu știa mare lucru despre Sergei Gavrilov, cel puțin rușii – #onVamNeDimon și nici măcar Milonov.

Digresiune „taximetrică”

În noiembrie 2018 am fost la Tbilisi pentru câteva zile. În una din seri, am avut o discuție mai lungă cu un taximetrist. Am început cu tradiționalul sunt din Moldova și cumva am ajuns să vorbim despre poetul și interpretul Irakli Charkviani, filmele lui Tengiz Abuladze și alegerile prezidențiale care urmau să aibă loc în câteva săptămâni. Deja se vorbea că alegerile vor fi falsificate, iar Salome Zourabichvili, candidata din partea Partidului Georgian Dream, are șanse mari să iasă învingătoare. De asemenea, deja de mai mult timp se știa că Partidul Georgian Dream are o relație apropiată cu Federația Rusă.
 — Și dacă ea câștigă, georgienii vor ieși în stradă?
— Numaidecât! Sunt sigur că vor ieși, mulți, și din regiuni, această guvernare n-o s-o mai întindă mult.  

Salome Zourabichvili a învins la alegeri, și oamenii au ieșit în strada, doar că acțiunile de protest încet, încet și-au pierdut din forță și lumea aparent s-a liniștit, iar eu m-am gândit că poate georgienii nu sunt chiar atât de mândri și libertatea nu s-a născut în Saqartvelo.

Gavrilov nu s-a reținut mult în Georgia. Odată ce în mass media au apărut cadrele live cu discursul său de pe scaunul speakerului, opoziția a ieșit la protest. Următoarea ședință a fost anulată, iar Gavrilov a fost evacuat din Parlament și, în regim urgent, a părăsit Georgia. Cadrele cu deputatul rus, vorbind de pe scaunul speakerului au fost preluate de întreaga mass media. În scurt timp, pe rețelele de socializare toți discutau acest incident. La ora 19:00, lumea a început să se adune în fața Parlamentului.

The night is young

Numărul protestatarilor continua să crească. În mare parte mulțimea era alcătuită din tineri. Intrarea în Parlament era păzită de un cordon de poliție pentru protecția ordinii publice. Protestatarii erau determinați să pătrundă în interiorul Parlamentului. Concomitent, postul TV Rustavi2 a difuzat imagini în care se vedea că dincolo de cordon, în curtea Parlamentului au fost dislocate forțe suplimentare ale poliției. Aceste cadre au stârnit și mai mult revolta protestatarilor. Cei aflați în primele rânduri smulgeau de la poliție scuturile și bâtele, transmițându-le mulțimii care le aduna în fața scărilor. În jurul orei 11:30 protestul a devenit unul extrem de violent. Fără avertisment, poliția a început să aplice gaz lacrimogen și gloanțe de cauciuc. Aplicarea acestor două măsuri concomitent a creat un haos în care lumea, incapabilă să vadă și să respire normal, încerca să se ascunde de gloanțe. Conform protocolului, se împușcă doar în membre. Poliția împușca aleatoriu, inclusiv de la distanță mică și inclusiv în jurnaliști.
Ciocnirile violente între poliție și protestatari au continuat până aproape de 5 dimineața. În final, cei rămași au fost dispersați cu tunuri de apă.

Peste 300 de persoane au fost arestate. 240 de persoane au fost internate la spital, printre care 80 de polițiști.
Două persoane, timp de câteva zile, au fost conectate la dispozitive de menținere a vieții, ca urmare a gloanțelor de cauciuc, care au pătruns în craniu. Un cameraman și o tânără de 19 ani au pierdut un ochi. Se vehiculează că alte patru persoane sunt la tratament în Israel, medicii încearcând să le salveze vederea. Peste 35 de jurnaliști au fost răniți în timp ce își făceau meseria. O bună parte din aceștia se aflau pe o platformă destinată exclusiv jurnaliștilor. Unii din ei au fost bătuți după ce au refuzat să le predea polițiștilor înregistrările video/foto. A doua zi dimineața, rudele și prietenii celor arestați au venit la Curtea de Justiție Tbilisi pentru a afla noutăți despre cei apropiați. Între timp, serviciile de salubritate ale orașului înlăturau urmele protestului din preajma Parlamentului. Urmele de sânge erau spălate cu furtunuri de apă.

La 7 seara, lumea s-a adunat în fața Parlamentului într-un număr și mai mare. Mulți din cei veniți au fost răniți în noaptea precedentă. Protestatarii aveau patru revendicări:

#demisia speakerului Parlamentului

#eliberarea tuturor persoanelor reținute

#aplicarea unui sistem electoral proporțional la alegerile din 2020

#demisia Ministrului de Interne Giorgi Gakharia

Toate cerințele, cu excepția ultimei, au fost îndeplinite în următoarele zile. Protestele pașnice continuă până în ziua de azi. Din spusele celor prezenți, acestea nu vor înceta până când Giorgi Gakharia nu va fi demis.

Am fost prezentă la toate protestele ce au avut loc în perioada 20 iunie-4 iulie. În încercarea de a înțelege la ce am asistat, cum m-a influențat ceea ce am văzut și mai ales de ce am simțit acolo ceea ce niciodată nu am simțit aici, am discutat cu Zuka Berdzenishvili, unul din cei mai activi protestatari și membru al echipei de organizare a protestelor. Da, ei au format o echipă ce se ocupă de organizarea protestelor. Nu, opoziția nu face parte din ea.
Zuka Berdzenishvili are 28 de ani și lucrează în calitate de copywriter la una dintre cele mai cunoscute agenții de publicitate din Georgia – Holmes and Watson. Zuka nu e un activist civic clasic, deși a fost prezent la majoritatea protestelor de amploare. Zuka avea 16 ani când a avut loc războiul dintre Rusia și Georgia, în anul 2008 cam pe vremea aceasta, și ține minte foarte bine ce a simțit, auzit și înăbușit în sine atunci.

We dance together, We fight together.
Again.

Zuka Berdzenishvili

Zuka Berdzenishvili

Eram la birou când am văzut pe net incidentul din Parlament. Urmăream împreună cu toți colegii. După lucru am mers direct la Parlament. S-au adunat foarte mulți oameni și toți foarte diferiți. Politicieni din guvernarea anterioară, tineri care nu se interesează de politică, vârstnici, activiști civici, era o senzația specială să vezi oameni care până atunci nu acceptau ideea de a se afla în aceeași încăpere, scandând împreună cu toți. În acea zi nimeni nu mai ținea cont de conflicte, frustrări etc.
Am plecat de la protest când era aproape de 12. Dimineața am aflat că poliția a aplicat gaz lacrimogen și a împușcat cu gloanțe de cauciuc. Au împușcat aleatoriu și fără a ține cont de reguli.
Partidul Georgian Dream a făcut ceea ce a promis că nu va face niciodată. A încălcat cea mai importantă promisiune, o promisiune ce pentru mulți a fost unicul motiv de a-l vota. Georgian Dream a promis că niciodată nu va aplica forța împotriva protestatarilor, niciodată nu va permite repetarea evenimentelor din 2007, 2013.


Pe acest angajament se baza campania lor, era asul lor din mânecă (n.a. oamenii început să uite numele marelui unionist Mihai Ghimpu. Trist.). Și nici tinerii, nici cei în vârstă nu le puteau ierta această dublă trădare. De fapt, pentru noi, cei tineri, totul a început de la protestul Rave din fața Parlamentului din 2018. Ca urmare a acelor proteste rave We dance together, We fight together (n.a. tinerii au organizat o petrecere rave masivă în fața Parlamentului ca urmare a unor raiduri ale poliției petrecute concomitent într-un club gay și în altul numit în cinstea unei mari lupte din istoria Georgiei – Bassiani). 
Acele proteste ne-au unit mult, am devenit o comunitate care ulterior a trecut pe FB. Am creat un grup din care fac parte mii de persoane și pe tot parcursul anului țineam legătura. Prin urmare, a doua zi după protestul violent discutam activ în grup cum procedăm mai departe. Fiecare venea cu vreo idee, toți erau liberi să se expună, toate deciziile le-am luat împreună. Cei mai activi au creat o echipă de organizare a protestelor. De fapt, întreaga țară s-a transformat într-o mare agenție de creativitate.

În cadrul grupului online am decis că lider va fi Shota Dighmelashvili (n.a. 33 de ani, editorul executiv al revistei Forbes Tbilisi). Toți au fost de acord cu această candidatură. Adevărul a că ceea ce face Shota uneori pare că întrece limita realității. El e atât de activ, plin de energie, vine mereu cu noi idei, nu știu cine altcineva ar putea face față unui asemenea ritm. Totodată, am stabilit că le vom permite politicienilor să participedar cu respectarea condițiilor noastre. Oricum pe scenă majoritatea lor nu puteau ieși, lumea îi huiduia. Scena era pentru poeți, scriitori, academicieni și tineri.

Pe 21 septembrie, mii de oameni au ieșit la protest, în locul în care cu o zi în urmă s-a împușcat cu gloanțe de cauciuc.

Cultura protestului georgian

#Simbolul protestului

Mako, o tânără de 19 ani a devenit simbolul acestor proteste. În noapte de 20 iunie, Mako a fost împușcată în față cu un glonte de cauciuc. Cu fața însângerată, căștile în jurul gâtului de pe targa mașinii de salvare, Mako le arăta Fuck polițiștilor. Mako a pierdut un ochi, s-a ales cu o pisică (cadou la externarea din spital) și zâmbește în toate interviurile, deși menționează că nu va uita niciodată acea noapte. „Mako ne e atât de dragă, e minunată. Fiind în spital ne trimitea mesaje cu «Nu cedați, continuați să protestați, eu cred în voi, nu vă faceți griji pentru mine» etc. Avem o relație foarte strânsă cu ea.” – Zuka.

Așa că la a treia zi de protest sute de oameni aveau un bandaj pe ochi. Cei care nu aveau – acopereau ochiul cu mâna. Patru băieți au publicat pe grupul FB despre ideea unor astfel de bandaje, tuturor le-a plăcut: like, like, love – totul e transparent. A doua zi, băieții au venit cu 300 de bandaje hand made. Pe majoritatea bandajelor era inscripționat 20%. Nu e ceva nou, georgienii cu diferite ocazii țin să reamintească lumii că 20% din teritoriul țării lor este ocupat de către Federația Rusă. În următoarele zile, populare au devenit panglicile roșii. Membrii echipei de organizatori le împărțeau protestatarilor. Lumea le lega fie la ochi, fie în jurul capului, fie pur și simplu la mână.

#Coronițe

La a cincea zi de protest, lumea a venit purtând coronițe pe cap. Acestea erau o adresare directă către Putin, făcând referință la ambițiile sale imperialiste și statutul de ocupant: 20% of my country is occupied by Russia.


#Occupeyed

Creatorii acestui hashtag și logo sunt cei de la agenția Holmes & Watson. Este un joc de cuvinte între mișcarea occupy (în cazul dat a Parlamentului), statutul de ocupant al Rusiei și simbolul central al protestelor – ochiul, ținta polițiștilor din noaptea de 21 iunie. Logo-ul Occupeyed îl poți observa pretutindeni în Georgia, atât sub formă de grafitti, pe pancartele protestatarilor, pe tricouri, cât și sub diverse forme pe rețelele de socializare.

eyed

#Pancarte cu numere

La unul din protestele de la mijlocul lunii iulie, lumea a venit cu foi pe care erau imprimate numere, mai exact fiecare protestatar avea în mână o foaie cu un număr propriu, așa încât privind de sus puteai calcula numărul exact al persoanelor adunate. Acest manifest a fost un răspuns adresat lui Bidzina Ivanishvili care declarase anterior că doar aproximativ 200 de persoane cer demisia lui Gakharia, și acelea sunt la comanda opoziției. Pancarta cu numărul 1, cea de onoare, i-a revenit lui Mako.

FB/TeamForFreedom

#Muzică

În timpul protestelor erau interpretate preponderent câteva piese anume.

Saqartvelos Gaumarjos – o piesă mai veche, care inițial era adresată armatei georgiene ce lupta în Abkhazia. Cu timpul, a devenit una din piesele de protest. Un pic paradoxal, deși este o piesă adresată armatei, textul e mai degrabă despre pace, citându-l pe Zuka: e un fel de Imagine de John Lennon.

Dinamo – imnul echipei de fotbal Dinamo Tbilisi. Un alt paradox e că deși în majoritatea protestelor un rol deosebit de important îl are mișcare ultras, în cazul protestelor din Tbilisi, prezența acestora nu s-a făcut prea simțită. Dar piesa prinde bine!

33a – Amodena Mdinare (În susul râului)
O piesă interpretată de o trupă folk-rock ce îmbină motive din folclorul georgian și francez cu muzica rock și reggae.

Moku T – Gamodi (Pleacă)
Moku T este un rapper popular din Georgia, iar piesa Gamodi a fost scrisă după protestul din noaptea de 21 iunie. În scurt timp, cântecul a devenit imnul neoficial al protestelor împotriva demiterii lui Gakharia.

De asemenea, în una din zile, a fost organizat un concert adevărat în fața Parlamentului. Inițiativa a venit din partea artiștilor, prezenți și ei anterior la proteste. Printre cei care au evoluat s-a numărat și trupa The LoudSpeakers, care se bucură de mare popularitate în Georgia.

#Celebratization of the protest

Prin„ celebretization” se are în vedere implicarea persoanelor care se bucură de mare notorietate. De multe ori, anume prin celebratization șansele de discreditare a unui protest de către guvernare devin aproape nule. În cazul protestelor din Tbilisi, și-au manifestat solidaritatea personalități ca: actorul și interpretul Vakhtang Kikabidze, compozitorul Giya Kancheli, diplomatul și scriitorul Gela Charkviani sau interpreta Nino Katamadze, care a ținut un discurs la unul din proteste. Aceasta a declarat că nu va mai susține concerte pe teritoriul Federației Ruse.

Lumea îi mulțumește lui Vakhtang Kikabidze pentru susținere, interpretând piesa acestuia Chito Grito.

#Crowdfunding & merchandising

Aceiași membri ai grupului de pe Facebook au deschis conturi bancare pentru a acoperi cheltuielile organizatorice. Au donat peste 1000 de oameni, iar sumele sunt diferite. Cineva donează echivalentul unei beri, altcineva banii puși deoparte pentru weekend sau zi de naștere. De asemenea, se implică și diaspora, organizând colectări de bani cu același scop. Ulterior, pe platformele protestului sunt prezentate toate detaliile de contabilitate.
În fiecare sâmbătă, în incinta Parlamentului au loc târguri la care micii producătorii, start-uperii își pot vinde produsele, donând 20% din venit contului creat pentru organizarea protestelor. E important de menționat că majoritatea produselor sunt adaptate  temei protestelor, cu toate simbolurile, sloganurile, mesajele corespunzătoare.

#Motociclete și scutere

Tbilisi e plin de motociclete și scutere. În primul rând e foarte comod. În al doilea e o formă de protest a tinerilor față de stereotipurile legate de georgieni, care își au originea încă din anii ’90. Mașini mari, luxoase, scumpe, care ocupă cât mai mult spațiu și dau de înțeles că stăpânul lor e un om important.
Iar tinerii, noii tineri caută orice modalități de a-și manifesta libertatea, iar motocicletele/scuterele sunt una dintre ele. De aceea la proteste neapărat în fruntea unei coloane sunt cei pe două roți.

moto

 


#Câinii

Nu pot să explic și nici georgienii nu au găsit un răspuns, dar lumea își ia câinii la protest, mari, mici, de toate rasele. Pur și simplu, de la o vreme, așa-i primit.

#Curățirea teritoriului

Organizatorii protestelor se impart pe ture și fiecare grup e responsabil de o zi anume. La finele protestului, aceștia rămân să curețe teritoriul. Toate deșeurile sunt aruncate în coșuri separate, după proveniență.

IMG_20190622_202028

#Rețelele de socializare

În perioada 21 iunie-mijlocul lunii iulie, majoritatea persoanelor de pe FB, îndeosebi tinerii, aveau un profile picture adaptat: fie se făcea referință la violențele din noaptea de 21 iunie, fie la cele 20% din teritoriul Georgiei care sunt ocupate de către Rusia. Acestui oarecum trend s-au alăturat și multe companii, localuri, start-upuri. Pe de o parte era și un trend, pe de altă parte era și un risc, riscul de a pierde clienți, eventuali parteneri din cauza acestei poziții civice manifestate deschis.

În primele zile de aflare în Tbilisi, mulți localnici mă întrebau și chiar mă felicitau cu prăbușirea regimului oligarhic. Uneori simțeam și un pic de admirație din partea lor. Eu zâmbeam și îngânam un „om trăi și-om vedea”. Apoi, am început să ofer replici mai desfășurate, mai ales după noaptea din 21 iunie.

15 minute de faimă ale Moldovei, am ajuns în viitor. În 15 minute, la o întâlnire cu uși închise, respectiv n-ai de unde ști nici măcar cine și pe ce scaun a stat sau dacă a mai apucat cineva să se așeze, s-a decis că Guvernul demisionează. În scurt timp, avioanele zburau de pe pista Aeroportului Chișinău ca un stol de păsări mai buimatic, pornit mai din timp…

Nu am simțit nicio bucurie, victorie cu atât mai mult. Eu am văzut cum guvernarea se teme de oameni, cât de „They are beautiful when they are angry”. Și eu n-am simțit că i-am speriat pe ai noștri. Și din toți analiștii politici, totuși prefer să îl citez pe un interlop, bandit, mudak, jurist, raider nr. 1, controversat om de afaceri, dacă tot namingul „controversat om de afaceri” e din nou disponibil. Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat doar datorită implicării partenerilor externi. Să nu fi fost acești parteneri externi, această susținere vehementă nimic nu s-ar fi întâmplat. Hai să fim sinceri (…), câtă lume ieșea la mitinguri?! 5000 de oameni. Oamenii sunt indiferenți față de propria soartă.

Libertate Cubreacov

Perioada mea de glorie ca protestatar a fost în anii când Iurie Roșca îmbrăcat în cojoc, cățărat pe un copac striga în megafon: Să întâmpinăm coloana din dreapta și, bineînțeles, „Libertate Cubreacov”. Au trecut mulți ani, a fost un șapte aprilie care merită abordat într-un material aparte, și protestele împotriva PD. Și aproape nimic nu s-a schimbat. Aproape, pentru că unii au îmbătrânit. Sloganurile sunt alcătuite după următoarea schemă: unu doi, unu doi (inserează cuvântul potrivit contextului) la gunoi sau (inserează cuvântul potrivit contextului) nu uita (inserează cuvântul potrivit contextului). Și bineînțeles, eternul „Jos mafia/hunta” (anterior comuniștii) sau „Rușine”, „Iuda”, „Noi nu cedăm” sau „Rezist” (anterior „Refuz, rezist, sunt anticomunist”). O lozincă deosebit de răspândită era „Noi suntem poporul”. O frază în care poate s-ar simți putere, dacă accentul a fi pe „noi”. Cum mi-a zis o persoană apropiată: noi și „Rușine” strigăm de parcă ne e rușine. Iar multe din aceste proteste se încheie ca o petrecere moldovenească. Dacă aproape orice beție are ca final interpretarea unui „Și-așa-mi vine câteodată…”, multe mitinguri, vrei nu vrei, să încheie cu „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească…”.

Nu cred că majoritatea tinerilor, mă refer și la tinerii vorbitori de limba rusă, se pot identifica cu vreunul din aceste sloganuri. La fel cum nu cred că mulți tineri simt ceva special când este interpretat imnul țării. Un imn lung, despre o limbă care este română. Excepție poate fi vreun eveniment sportiv de mare amploare, unde e un amestec de prea multe emoții, pentru a putea distila de toate pe cele legate de imn. Da, limba noastră ni s-a dat nouă mai greu decât altora, unii chiar au luptat pentru ea, însă se creează impresia că noi și azi o căutăm undeva prin adâncuri înfundată. Și dacă tot am luptat pentru ea și ținem la ea, atunci de ce îi facem cadou la 30 de ani o monedă pe care nu e gravat numele ei și lipsesc toate codițele, căciulițele ei?! De parcă e un cadou care ți l-au dat ție, dar nu ți-a plăcut și ai decis să îl oferi cuiva la vreo ocazie specială. Georgienii au adoptat un nou imn în 2004, acel vechi era prea sofisticat, greu de memorizat și oarecum arhaic. Noul imn este Tavisupleba/Libertate. Sunt doar 10 versuri în care cuvântul libertate este repetat de trei ori. Eu niciodată nu am văzut o mulțime de tineri de toate culorile să cânte imnul atât de sincer și mândri.

moneda

 

And you’re gonna hear me RoR

 

Și totuși, ultimele proteste din Moldova s-au remarcat și prin ceva frumos. Frumos, colorat și zgomotos. Un grup de tineri s-au unit într-un protest permanent pentru apărarea democrației. Ei sunt cei care se aud de departe cu ritmurile RoR (Rhythms of Resistance) la percuții. Repetă cel puțin odată pe săptămână, înainte de proteste se adună și fac pancarte cu mesaje creative, altele decât „Jos Mafia”. Datorită lor avem „Așa sună democrația”. O frază în care simți tupeu și o provocare, în sensul bun al cuvântului.

OccupyGuguță au dat culoare și un pic de cultură protestelor de la Chișinău. Chiar dacă grupuri RoR poți întâlni în diferite țări ale lumii, nu este invenția moldovenilor, totuși este un început. Membrii grupului sunt destul de autocritici, vor să fie mai buni, spre exemplu, să atragă mai mulți tineri vorbitori de limba rusă, inclusiv din regiunea din stânga Nistrului, de altfel și el occupied. Iar cel mai frumos lucru la OccupyGuguță e că nu sunt fideli niciunui partid politic, iar uneori sunt auziți mai tare decât liderii opoziției, mai nou ai guvernării. Această capacitate de a-i eclipsa pe lideri naște o speranță că poate, într-o zi, oamenii vor ieși în stradă fără a fi chemați – de bună voie și nesiliți de nimeni. Poate într-o zi cineva de la guvernare se va gândi că poate „trafica” câțiva profesori de altă etnie, deoarece nimeni nu-i va opri și pedepsi. Și poate atunci, ne vom aminti că suntem ospitalieri și vom striga despre asta tare, în număr mare, cu tot cu tobe. Dar până atunci mai trebuie să găsim, să cultivăm, să scoatem la suprafață din adâncurile înfundate acel ceva pe care-l nu-l avem, dar ar fi bine să fie.
Între timp, georgienii își vor continua protestele sub diferite forme.

Remember all their faces
Remember all their voices

În prezent, în fața Parlamentului, zi de zi, este organizat un fel de talk show în aer liber moderat de Shota Dighmelashvili. Pentru prima oară la distanță de câțiva metri lumea îi poate vedea pe cei care apăreau doar în sticlă. Fiecare din ei este liber să adreseze orice întrebare. Protestele nu vor înceta până când Gakharia nu va demisiona. În cazul în care apar provocatori, aceștia imediat sunt demascați și alungați de pe teritoriu. Nimeni din protestatari nu își dorește destabilizarea situației înainte de alegeri și în contextul tuturor eforturilor de a adera la NATO. La terasele din oraș turiștii ruși își petrec frumos vacanța, discutând dacă se merită sau nu să meargă la băile termale – „ironiya sud’by ili s legkim parom”. Nimeni nu e amenințat, hărțuit sau jignit. Mai mult, în una din zile, un grup de ruși au întrebat dacă se pot alătura protestului cu propriile pancarte: pe o foaie albă era scris în alfabetul chirilic „Mă aflu în Tbilisi. Aici, cu rușii se comportă mai bine decât în Rusia”.

E destul de probabil ca în septembrie tinerii să se adune iarăși într-un număr foarte mare, iar bulevardul Rustaveli să devină din nou o mare pietonală. Diferiți, colorați, creativi ei par mai europeni decât înșiși europenii și dacă îți fixezi privirea pe mai mult de cinci minute îți pare că îi vezi alergând de-a lungul holului unui muzeu, prea mândri și prea liberi pentru stabilitate.

Acest material a fost elaborat în cadrul programului de fellowship finanțat de Institute for War and Peace Reporting (IWPR), în cadrul Proiectului “Giving Voice, Driving Change – from the Borderland to the Steppes”.  Punctele de vedere și opiniile exprimate în acest articol sunt cele ale autoarei și nu reflectă neapărat politica sau poziția oficială a IWPR.