Echipa #diez a fost curioasă să afle ce cărți ale autorilor din Moldova au fost publicate. Cu această informație ne-a ajutat editura Cartier, cu titlurile din 2019.

Constantin Cheianu – Ultima amantă a lui Cioran

cioran1

O carte cu putere cathartică, eliberatoare – sentiment în care s-ar putea regăsi, alături de autor, și destui dintre cititorii săi. Dens și suplu în scriitură, Cheianu îți arată cum poți muta, dincolo de admisibil, pilonii a ceea ce gândim, mulți dintre noi, dar nu îndrăznim să articulăm în cuvinte.” (Vitalie Ciobanu)

Angela Brașoveanu – Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin

Caldă, sentimentală, dar nemiloasă cu sine, bogată, dar fără să-și valorifice propriile bogății, pierdută mereu între termenii cotropit și eliberat, nostalgică, dar lipsită de memorie, conservatoare, dar gata oricând să îmbrățișeze ce e venit de aiurea ca fiind superior, mândră de propria istorie, dar adesea fără să-și cunoască numele propriilor străbunici, Moldova a ajuns să aibă o identitate atât de multiplo-multiplicată, încât pare că nu o mai are deloc. Trăiește în același timp și în secolul XXI, și în Evul Mediu, se rupe, fără să se hotărască vreodată, între Est și Vest, sărbătorește două Crăciunuri, deschide șampania de revelion la diferite ore, pune pe același piedestal de mâncare tradițională „de la mămuca” și sarmalele, și salata „olivie”.

Oleg Serebrian – Woldemar

woldemar1

Crizele copiilor sunt perioade frecvente în viața lor, iar părinții doar ar trebui să le înțeleagă. Despre o criză, despre lupta cu sinele este noul roman al lui Oleg Serebrian. „Cu acest roman, care îmbină finețea analizei psihologice cu pertinența observației sociale și măiestria evocării peisajului bucovinean, Oleg Serebrian creează o capodoperă a literaturii române contemporane”

Tatiana Țibuleac – Grădina de sticlă

tibuleac

Dacă în Vara în care mama…, povestea era spusă din perspectiva unui puști, copilul unor imigranți polonezi în Anglia, în Grădina de sticlă, cuvintele sunt ale unei fetițe adoptate de o femeie din Chișinău, într-o lume descompusă și fragilă, strivită între rusă și română, între ce-a fost și ce-ar putea să fie.

Oleg Efrim – Noua redacție a codului civil din Moldova

codulcivil

Modificările instituie o nouă Carte – Moștenirea, care va cuprinde dispoziții tradiționale și statornicite  de divizare a moștenirii în cea legală și testamentară, de determinare a capacității succesorale, precum și a nedemnității de a moșteni. La fel, va fi reglementată competența în materie de moștenire, statutul juridic al moștenitorului, custodia masei succesorale etc

Sorin Hadârcă – Hrișcă și Masala

hrisca

„Unii stau binișor locului și-și văd de viață. O vacanță pe an și aia e prea mult. Într-un fel, îi și invidiez. Căci au dreptate. Adevăruri, impresii, viață… totul e în minte. Sau în inimă. Sau în suflet. Nu există adevăruri, pe care să le afli peste mări și țări. Și atunci, cum să explici setea asta de a călători, de a schimba peisajul, de a te expune voluntar efortului și a te adapta la noi situații, noi oameni, noi culturi? Doar așa și nu altfel. Rătăcitori, nomazi… Târâș-gropiș, numai să nu stăm locului. Ne orientăm în low-costuri, duty-freeuri, miles&smilesuri, bookinguri, tot așa cum altădată vânătorii și culegătorii se orientau în junglă, citind semnele naturii. Imposibil să ne rătăcim. Dacă avem norocul să găsim un locșor unde nu ne simțim ca acasă, îl colonizăm imediat și-l aducem în zona noastră de confort. Poate, la un moment dat, toate astea o să pară inutile și obositoare? Încă nu, ne gândim noi, în timp ce privim luna bengaleză, rotundă ca o blinie, agățată de vârfurile zgârie-norilor din Dhaka.” (Sorin Hadârcă)

Valeriu Turea – Vișinul baronului Münchhausen

visinul

Vișinul baronului Münchhausen este o carte de atmosferă. Valeriu Turea a instituit în ea un stil cu totul special, o îmbinare originală de artă a cuvântului și artă a imaginii, de povestiri, miniaturi, dialoguri, scurte observații, emoticoane. Stăpânește aici un fel de vrajă a stilului, iscată  din evocările sobre și nostalgice îmbinate cu observația șăgalnică și spiritul jucăuș. Un aer de prospețime și (post)modernitate adie dinspre paginile ei. Cartea conține câteva tipuri de texte, cu toate derivatele lor: hipertexte, intertexte, metatexte. Textele literare și fotografice evocă amintirile unor vremuri apuse (în partea lor de memorii) și fixează reacțiile la zi (în partea lor  de jurnal) ale unui personaj atent, dăruit cu spirit de observație nuanțat” (Maria Șleahtițchi)

Polina Cupcea – Să vină sirienii, bețivii și Donbasul! Portrete și reportaje

polina

„Cartea „Să vină sirienii, bețivii și Donbasul” apărută la Editura Cartier e o premieră pentru Republica Moldova. E prima carte de storytelling apărută pe hârtie în țara noastră! Și mă bucur că ne-a reușit, împreună cu dl Erizanu, să adunăm într-un volum de 164 de pagini cele mai frumoase storytellinguri, apărute pe portalul www.oamenisikilometri.md sau, cum le mai numim noi, povești. Sunt povești despre Oameni reali, cu istorii amare și vieți dărâmate. Deși trec prin grele momente de cumpănă, ei reușesc să dea dovadă de curaj și putere nebănuită în lupta lor cu morile de vânt ( și aici mă refer la legi, reforme, politici, care, pur si simplu, îi înconjoară). Și sunt extrem de fericită și mândră că poveștile lor au ajuns să fie tipărite pe hârtie, nu doar online! Astfel, exemplele lor vor putea ajunge la mai mulți Oameni!” (Polina Cupcea)

Emilian Galaicu-Păun – A(II)Rh+eu & Apa.3D

galaicu

Apa.3D (…) devine imaginea cea mai potrivită a fluxului intertextual care străbate poezia lui Emilian Galaicu-Păun, cu adâncurile bântuite de moarte şi de (poeţi) morţi, dar curgând plin de viaţă (de un «élan vital», s-ar putea spune dezgropând vechiul concept al lui Henri Bergson) pentru a se vărsa în oceanul poeziei planetare.” (Mihai Iovănel)

Vasile Ernu – Războiul Pisicilor

pisici

Carte pentru copii

Nicolae Pojoga – Album de război (în curând va apărea)

pojoga

Valeriu Pasat – Biserica ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească. (1940-1991) (în curând va apărea)

pasat

Grigore Vieru – Cerul Alege (în curând va apărea)

vieru

Iurie Colesnic – Basarabia necunoscută (în curând va apărea)

basarabia

Cărțile pe puteți cumpăra aici