Primele rezultate obținute de UTM, în urma semnării acordului de diplomă dublă cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

20190625_103041-1030×501

În conformitate cu Acordul de diplomă dublă încheiat de Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, România (USV), au oportunitatea de a studia peste hotare atât studenții noștri, cât și cei din România. Pe 25 iunie, la UTM a susținut tezele de master un grup de studenți de la Facultatea Științe Economice și Administrare Publică, USV.

Activitatea fructuoasă în domeniul cercetării în cadrul a  diverse proiecte internaționale a determinat cooperarea și pe o altă dimensiune – cea didactică. În conformitate cu Acordul de diplomă dublă, studenții Facultății Inginerie Economică și Business (UTM) au posibilitatea de a studia la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar studenții  USV – la UTM. Astfel, Comisia  pentru susținerea tezei de master  pentru programul de studii „Administrarea afacerilor”  a examinat  tezele  studenților Florentina-Irina Albu – „Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene. Studiu de caz România” (conducător Vasile Mamaliga), Mirinela-Nicoleta Avram – ,,Eco-Inovarea – instrument de implementare a creșterii economice sustenabile” (conducător Cornelia Crucerescu), Alexandra Vatamaniuc – „Studiu comparativ privind industria textilelor în România și Uniunea Europeană” (conducător Maria Gheorghiță), transmite site-ul UTM.

Subiectele abordate în cadrul tezelor de master sunt complexe – la nivel de ramură, politici regionale, includ tematici multidisciplinare cu un impact economic și social considerabil. Răspunsurile studenților au fost argumentate, axate pe propuneri și sugestii concrete. Membrii Comisiei au apreciat rezultatele susținerii tezelor la un nivel foarte înalt.

Studenții USV au fost însoțiți de decanul Facultății  de Științe Economice și Administrație Publică, Carmen Nastase, și secretarul-șef ale acestei facultăți,  Luiza Pricop, fapt ce a permis de a examina rezultatele implementării Acordului de colaborare, aspecte despre organizarea susținerii tezelor de master de către studenții FIEB la Universitatea „Ștefan cel Mare” și organizarea unei conferințe științifice.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine