Artistul plastic Alexei Luca a pictat pentru prima dată la Timişoara un perete cu vopsea acrilică, o lucrare ce reflectă Ziua Unirii Basarabiei cu România. Pictura murală a fost realizată cu ocazia Festivalul Cultural Zilele Basarabiei în IncubART Makerspace și poartă denumirea „Dansuri (Dansul unirii)”.

„Am vrut să reprezint România Mare și sunt zece personaje, adică zece teritorii care au fost unite, băieți și fete care dansează o horă în haine naționale, portul național după regiunea teritoriilor, și crează dansul unirii. Eu dacă sunt din Moldova am vrut să fac o unire, e o temă tare interesantă și am vrut să o redau cumva. Acolo sunt reprezentate mai multe poezii, povești, i-am reprezentat pe Ion Creangă, Mihai Eminescu. Lumea să citească poezii prin pictura asta pe care am redat-o acolo”, spune Alexei Luca pentru presa locală.

Alexei Luca, este autorul celui mai lung Street Art din Republica Moldova, ce pictat un perete în lungime de aproximativ 400 de metri îmbinând arta vizuală cu lectura și poezia.

fototim fototim2

55901768_2941161482565841_3889919388559605760_o