(video) „Nu sunt Nostradamus ca să știu ce au făcut alegătorii în cabinele de vot”. Primele declarații ale lui Ion Ceban

jh

Candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de primar general al municipiului Chișinău,  Ion Ceban, a făcut primele declarații după închiderea tuturor secțiilor de votare. „A fost o campanie diferită de celelalte și am reușit să schimbăm accentele spre administrarea orașului, ci nu geopolitică.”

„Vreau să le mulțumesc tuturor chișinăuienilor care au ieșit azi la vot. Mulțumesc celor care nu au preferat să stea acasă. Sper că toți cei care au ieșit au făcut o alegere și alegerea lor va fi, într-un fel sau altul, cea pe care și-au dorit-o.”

De asemenea, Ion Ceban i-a mulțumit echipei sale cu care a făcut această campanie. „Am încercat să fim cât mai deschiși, cât mai transparenți, cât mai cooperanți și mai succinți în ceea ce ne-am propus în program.”

„Așteptăm numărarea voturilor. Și îi rog pe cei prezenți la secțiile de vot să fie maxim atenți, să monitorizeze acest proces așa cum trebuie, pentru ca rezultatul final să fie unul pe care ni-l dorim cu toții”, a conchis Ion Ceban.

Acesta a precizat că va veni cu alte comentarii peste două ore, atunci când se vor cunoaște mai multe detalii despre rezultatele finale ale scrutinului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente