(vox) BAC 2017: Cum se simt absolvenții înainte de anunțarea rezultatelor

collage

Marți, 27 iunie, vor fi anunțate rezultatele la cel mai important examen pentru absolvenții claselor a 12-a. BAC-ul i-a speriat pe unii și i-a motivat pe alții. Așteptarea însă este insuportabilă. Cum au trăit elevii în această săptămână fierbinte aflați din articol.

Valentina Gaidarji

Valentina Gaidarji, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău: Indiscutabil, emoțiile persistă încă de la începutul verii. Notele ce urmează să le aflăm astăzi noaptea sunt decisive, cel puțin pentru mine, deoarece notele la BAC într-un mod sau altul ne determină și demonstrează munca noastră din liceu. Nu mă prea pot concentra asupra altor lucruri deoarece trăiesc un suspans foarte pronunțat. Îmi fac griji mari pentru că n-aș vrea să-mi dezamăgesc părinții, dascălii și pe cei apropiați.

 

 

 

 

Ludmila Toporeț, Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu” din ChișinăuLudmila Toporet

Perioada de așteptare a rezultatelor pentru mine este foarte grea și stresantă, poate chiar mai grea decât însăși perioada Bacalaureatului. Dat fiind faptul că vreau să mă înscriu la facultate peste hotare, mă trezesc în fiecare zi cu gândul că mai am o veșnicie până la „acea zi” și că nu voi reuși să mă pregătesc pentru admitere. În această perioadă nici odihna nu este la fel ca de obicei, nici somnul. Mereu am gânduri că ceva nu va merge bine, dar totuși, încrederea în sine mă ajută cât de cât. Sper că ultima zi a așteptării pentru toți absolvenții să treacă foarte repede, și doresc tuturor să ia doar note pozitive pentru a păși mai departe în viață siguri și pregătiți pentru noi încercări.

 

 

Cristian

 

Cristian Iazajii, Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”

Pentru mine, examenul de bacalaureat a fost ceva aparte din toate punctele de vedere. Acest examen își lasă o amprentă esențială asupra viitorului meu. Având în vedere menirea sa, aș vrea să zic că și emoțiile în așteptarea verdictului, adică a rezultatelor sunt pe măsură. În aceste zece zile de așteptare am făcut fel de fel de supoziții, am luat în calcul toate rezultatele posibile care ar putea figura, dar cu toate acestea sunt nerăbdător să aflu deznodământul. Astăzi înainte de anunțarea rezultatelor emoțiile se intensifică și așteptarea devine din ce în ce mai intensă.

 

Tatiana Morari

 

Tatiana Morari, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”

Înainte de a afla rezultatele examenelor de Bacalaureat, simt că mă învăluie o frică, iar datorită ei des intru în panică și încerc să caut cât mai multă informație despre tot ce e legat de Bacalaureat. Într-o zi chiar am început să plâng pentru că mă simțeam presată de toți din jur. N-am răbdare să aflu mai repede rezultatele. Am momente când singură mă încurajez că l-am susținut și după, tot eu la scurt timp zic ca nu și din nou panică panică și iar panică…  Îmi pare că îmi se va lua o piatra de pe suflet mâine.

 

 

Ecaterina Dolinschi

 

 

Ecaterina Dolinschi, Colegiul de Medicină din Cahul

Așteptarea a fost aparent mai grea decât însăși BAC-ul. Aproximativ știu la ce note să mă aștept, cu toate că aș putea avea și anumite surprize, probabil mai mult negative decât pozitive, din cauza baremului foarte strict și limitat. Știu că de aceste note depinde dacă voi intra sau nu la facultatea dorită, deci depinde viitorul meu. Sunt din ce în ce mai emoționată și agitată, așteptând „sentința”…

 

 

 

Paula Stratu, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău paula stratu

În aceste zile în care aștept anunțarea rezultatelor, în special astăzi, simt un pic de frică, dar în același timp sunt foarte curioasă. Până ieri am încercat să savurez cât de puțin din vacanță, dar emoțiile din timpul examenelor încă persistă. Acest interval de timp între examen și rezultate este foarte stresant pentru mine. Emoțiile pe care le simt astăzi şi pe care le voi simți mâine, probabil sunt mai mari decât cele de la examen.

 

 

Camelia Budeanu

 

 

Camelia Budeanu, Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”

De când s-a încheiat sesiunea de Bacalaureat, am încercat să îmi controlez așteptarea nerăbdătoare, ocupându-mi permanent timpul și mintea cu altceva. Deși mai sunt câteva ore până la anunțarea rezultatelor, am emoții dificile de echilibrat, însă încerc să-mi stăpânesc pesimismul și să gândesc pozitiv.

 

Alina Jaman

 

 

Alina Jaman, Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”

Perioada de așteptare a rezultatelor este probabil cea mai grea. Totuși, cel mai stresant a fost când am ieșit din sala de examen, fiindcă știam că urmează zile întregi de incertitudine și griji. Sunt destul de relaxată, emoții mai mari am avut înainte de BAC. Acum sper ca lucrările sa fie verificate obiectiv, iar notele sa reflecte efortul depus în anii de liceu. Probabil, seara, înainte de publicarea rezultatelor emoțiile vor atinge culmile maxime, însă am încredere în cunoștințele și aptitudinile pe care le-am demonstrat în timpul examenelor propriu-zise.

 

petru lapusna

 

 

Petru Donică, Liceul Teoretic „Lăpuşna” din Hâncești

Nu am avut prea mari probleme cu emoțiile la BAC și nici acum când sunt pe cale ca notele sa fie afișate, tot nu sunt emoții de nici un fel, oricum știu ca le-am dat bine și nu am probleme cu chestia asta. În tot acest timp am avut un „sentiment” de indignare pentru că toate notele apar concomitent și durata lor de așteptare este destul de mare.

 

 

Mihaela Monacu, Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi”19478272_748155695356114_1094446022_n

Nu am frică de note, deoarece știu sigur că sunt pozitive. Sunt emotivă, pentru că vreau să văd cum a fost apreciată munca mea. Totul e foarte subiectiv și nu mă stresez, chiar dacă o să fie unele neclarități. O sa fiu nemulțumită dacă voi fi apreciată pe nedrept, știind că am depus mult efort. O să merg să îmi văd rezultatele cu fiori, dar sunt optimistă și gândesc pozitiv. Emoții sunt și au fost, dar OAMENI BUNI, și după BAC există viitor, totul ce e mai greu încă ne așteaptă și perioada aceasta e cea mai frumoasă, cu emoții deosebite!

 

Caldari Olga

 

 

Olga Caldari, Colegiul Național de Comerț al ASEM

Pentru mine, perioada dintre examenele și anunțarea rezultatelor este plină de emoții pe care nu le-am mai trăit vreodată. Timpul parcă trece prea încet, iar stările de liniște sunt succedate în cele de panică. Sunt copleșită de emoțiile pozitive că totul a trecut cu bine, am înțeles că nu degeaba am mers la școală 12 ani, dar în același timp, așteptarea este necruțătoare. Totuși curiozitatea este cea care domină, în mare parte. Orice note nu ar fi, eu mă voi bucura că am depășit această etapă din viața mea cu brio.

 

petru spanu

 

 

Petru Spînu, Centrul de excelență în informatică şi tehnologii informaționale (CEITI)

Nu pot să spun că simt ceva anume. Într-o oarecare măsură m-am resemnat cu ceea ce am scris chiar după ce am finalizat ultimul BAC. Dar chiar dacă-s resemnat, oricum mi-e frică de rezultate. Mai exact mi-e frică că o să mă dezamăgesc de mine.

 

Gheorghina

 

 

 

Gheorghina Fistican, Colegiul Național de Comerț al ASEM

Am foarte multe sentimente pentru că mai este puţin și aflu rezultatele mult așteptate. Nu îmi pot scoate lucru ăsta din gând, mereu stau și mă gândesc dacă totul o să fie bine. Din cauza asta nici pofta de mâncare nu mai am, nu îmi găsesc locul, inima îmi bate foarte tare. Aceasta a fost cea mai lungă așteptare până acum. Timpul trece foarte greu mai ales astăzi știind că mai e puțin până o să aflăm notele.

 

Notele la examene vor fi afișate mâine, 27 iunie 2017. Acestea vor fi disponibile în centrele de BAC, cât și pe platforma bac.edu.md.

Taguri: #BAC 2017
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente