„Audiența Emancipată: lupta pentru cinematograful Emek” – un film despre drama cinematografelor, proiectat lângă ruinele unuia dintre ele

15321461_10154103233047544_849606634_o
Foto: spinhuis.org

Miercuri, 14 iunie, ora 21.30, Asociația Oberliht, în colaborare cu Rețeaua Civică Urbană, Centrul de Urbanism și Platzforma organizează proiecția filmului Audience Emancipated: The Struggle for the Emek Movie Theater / Audiența Emancipată: lupta pentru cinematograful Emek (Turcia, regizat de Emek Bizim). Istoria filmului este axată pe acțiuni și evenimente din Istanbul legate de demolarea cinematografului Emek, o poveste asemănătoare cu cea a cinematografului Gaudeamus, dar și a altor edificii culturale din Moldova.

Filmul povestește istoria acțiunilor cetățenilor din Istanbul împotriva demolării cinematografului Emek, care a fost ulterior totuși demolat și transformat într-un centru comercial. Filmul adună mărturii ale oamenilor implicați în acțiuni, povestește despre modul în care aceștia s-au organizat și au știut să facă coaliții și alianțe, dezvoltând mecanisme de cooperare și colaborare pentru interesul public. Lucrarea a fost realizată de grupul Emek Bizim İstanbul Bizim (inițiativa Orașul Instanbul este al nostru), o inițiativă civică constituită în 2010.

Proiecția face parte dintr-un efort mai larg al comunităților de artiști și activiști din Chișinău de a aborda problema degradării constante a infrastructurii culturale în cartierele îndepărtate de centrul orașului, proces care s-a extins pe durata ultimelor trei decenii.

Odată cu trecerea instituțiilor culturale la balanța autorităților publice locale, acestea au fost privatizate și convertite în spații orientate spre profit, cum ar fi de exemplu cazul cinematografelor din Chișinău, în special cazul cinematografului Gaudeamus, care este în pericol de a fi demolat pentru a fi înlocuit cu un complex de blocuri locative. Lipsa unor programe culturale noi se resimte și ea.

Acest fenomen a limitat și mai mult accesul locuitorilor la operele de artă noi și la fondurile culturale, împiedicându-i totodată să-și dezvolte și manifeste potențialul creativ.

Proiecția reprezintă o acțiune de revalorificare a spațiului public ca spațiu cultural și își propune deopotrivă să amintească despre necesitatea creării și întreținerii unei infrastructuri cinematografice publice în Republica Moldova.

Proiecția va avea loc în scuarul de lângă ruinele fostului cinematograf Iskra/Columna (Trandafirilor, 2), intersecția străzii Trandafirilor cu bd. Decebal.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente