Societatea civilă a reluat protestele împotriva deciziei de schimbare a sistemului electoral, un proiect de lege în acest sens fiind votat în primă lectură acum câteva săptămâni în Parlament. Protestatarii au dat citire și unui demers care va fi trimis mai multor instituții europene, dar și ambasadei SUA în Republica Moldova.

Potrivit protestatarilor, demersul va fi înaintat către președintele și vicepreședintele Comisiei de la Veneția, către președintele Parlamentului European, către președintele Comisiei Europene, către secretarul general al Consiliului Europei, către șeful oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, către ambasadorul UE în Republica Moldova și către ambasadorul SUA în Republica Moldova.

Apel cu privire la neadmiterea modificării sistemului electoral din Republica Moldova

Noi, participanții protestului din 11 iunie, 2017, pledând pentru dezvoltarea Republicii Moldova ca stat de drept, democratic, prosper și în spiritul valorilor europene, îngrijorați de limitarea dreptului cetățenilor la alegeri reprezentative, libere și corecte, cât și al dreptului de reprezentare echitabilă și proporțională a tuturor cetățenilor în Parlamentul Republicii Moldova, indiferent de locul de trai al acestora, revoltați de capturarea instituțiilor de stat de către liderii Partidului Democrat, fapt ce a dus la manipularea și discreditarea proceselor democratice, dezvoltarea economică precară, corupție endemică, justiție selectivă, control politic al mass-media și propagandă mediatică, dezinformare și manipulare a opiniei cetățenilor cu privire la subiectele de importanță majoră și sporirea exodului populației în străinătate, conștienți de faptul că schimbarea sistemului electoral este făcută în interesul Partidului Democrat, al Partidului Socialiștilor și al politicienilor discreditați și șantajabili contrar intereselor cetățenilor și democrației din Republica Moldova, declarăm:

1. Ne opunem cu fermitate modificării sistemului electoral prin trecerea la sistemul mixt sau uninominal din următoarele considerente:

a) Contrar prevederilor codului bunelor practici în materie electorală a Consiliului Europei, nu există consens politic și social pentru o reformă fundamentală, iar promotorii acestei schimbări sunt cotați în sondaje cu mai puțin de 40 de procente. Luând în considerație că dispun de resurse administrative, financiare și mediatice imense, schimbarea sistemului electoral are drept scop avantajarea în următoarele alegeri parlamentare a Partidului Democrat, a forțelor afiliate acestuia și a Partidului Socialiștilor. 

b) Modificarea sistemului electoral va afecta grav reprezentarea obiectivă și proporțională a partidelor politice pentru care cetățenii își vor da votul în viitoarele alegeri parlamentare prin: creșterea semnificativă a riscului coruperii alegătorilor și fraudării alegerilor la nivelul circumscripțiilor uninominale și manipulării voinței alegătorilor prin impunerea deputaților independenți să adere la partidul de guvernare, diminuarea drastică a rolului diasporei în procesul electoral întrucât sub toate aspectele nu va fi posibilă crearea circumscripțiilor proporționale numărului alegătorilor aflați în afara Republicii Moldova, precum și excluderea alegătorilor din Transnistria în procesul electoral.

c) Exemplele României și Ucrainei confirmă că sistemul mixt va crește și mai mult numărul fraudelor electorale și nivelul corupției politice care deja a atins cote alarmante în Republica Moldova. Modificarea sistemului electoral va lovi în partidele de opoziție și va submina rolul opoziției ca forță indispensabilă în cadrul unei democrații. 

2. Cerem Parlamentului Republicii Moldova să retragă de urgență proiectul pentru schimbarea sistemului electoral și să îmbunătățească sistemul electoral actual pentru a asigura tuturor cetățenilor dreptul la alegeri libere și corecte. 

3. Apelăm către Comisia de la Veneția, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, Comisia Europeană și Parlamentul Uniunii Europene, Statele Unite ale Americii, să susțină în continuare democratizarea Republicii Moldova și să solicite guvernanților organizarea unor alegeri libere și corecte în baza sistemului electoral proporțional actual în conformitate cu cele mai înalte standarde. 

Amintim că schimbarea votului electoral este o inițiativă a Partidului Democrat și a Partidului Socialiștilor. Deși inițial, aceștia au propus versiuni diferite de modificare a sistemului electoral, ulterior deputații au comasat cele două proiecte de lege și au votat în primă lectură proiectul de lege comasat. Proiectul respectiv urmează să fie supus votului în a doua lectură în urma avizului Comisiei de la Veneția.

Deși raportul Comisiei nu a fost încă făcut public, săptămâna trecută, agenția de presă Reuters a publicat un articol în care se spunea că decizia parlamentarilor moldoveni de a implementa modificarea sistemului electoral este considerată inoportună de către Comisia de la Veneția.