30 de zile de arest pentru ministrul Transporturilor, Iurie Chirinciuc

chirinciuc2
Foto:protv.md

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost plasat în arest preventiv pe un termen de 30 de zile la Penitenciarul 13. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă de către magistrații Judecătoriei Buiucani. Hotărârea intră în vigoare de la data de 27 aprilie.

Precizăm că, ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc a fost reținut ieri de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, fiind bănuit în cadrul unui dosar penal de corupție. Astăzi, CNA a difuzat imagini filmate cu camera ascunsă care potrivit procurorului-șef al PA, Viorel Morari, ar scoate în evidență elemente corupționale în activitatea ministrului.

Tot ieri a fost reținut și directorul general-interimar al Administraţiei drumurilor, Veaceslav Teleman, şi şefii a două companii de construcţii, toţi patru fiind bănuiţi de organizarea unei scheme infracţionale cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporţii deosebit de mare.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine