Fondatorul YOPESO își va relata povestea lui de succes în domeniul IT cu tinerii pasionați de tehnologii

SIMON_SG

Dreamups Innovation Campus și Startup Grind Chișinău revin cu noutăți bune pentru tinerii pasionați de tehnologii, software development, design și antreprenoriat. Invitatul celui de-al 7-lea eveniment de networking Startup Grind Chișinău, este Simon Obstbaum, fondatorul companiei IT – YOPESO.

Cine este speakerul?

Simon Obstbaum este un antreprenor de succes, care are peste 13 ani de experiența în domeniul IT. Acesta a fondat YOPESO în anul 2005, în Cluj-Napoca. Înainte de a deveni fondatorul acestei companii, a lucrat independent în calitate de administrator de rețea, consultant IT și dezvoltator software. Pasiunea sa se rezumă la a aplica know-how-ul tehnologic în dezvoltarea produselor de calitate înaltă.

Pe data de 31 ianuarie, începând cu ora 18.00, în incinta Dreamups Campus, str. Uzinelor 1, o să ai oportunitatea să-l cunoști pe fondatorul companiei care:

  • Are peste 13 ani de experiență în domeniul software development;
  • Are peste 200 de angajați în 4 orașe din Europa și Asia;
  • A livrat peste 300 de proiecte unde au fost realizate aplicații mobile, care în prezent sunt utilizate de peste 30 milioane de oameni din toată lumea;
  • Recent, a fost achiziționată de către o companie din Silicon Valley.

Pentru a procura bilet, te rugăm să accesezi linkul.

 

Startup_Grind_Chisinau

 

Programul evenimentului:

18.00 Networking și mâncare gustoasă. Vei cina cu cei mai interesanți membri ai comunității de startupuri și cu mulți tineri pasionați de domeniul IT.

19.00 Fireside Chat. Aici nu mai este nimic de adăugat, vei interacționa și vei afla totul despre experiența, viziunile și povestea de succes a lui Simon.

20.00 Networking. După un dialog care te va inspira, vei avea parte de și mai multă interacțiune. Startup Grind te ajută să găsești prieteni noi, nu contacte.

Startup Grind Chișinău este pilonul local al comunității globale Startup Grind care s-a lansat în Moldova în luna mai al anului curent. La nivel internațional Startup Grind este recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari comunități de start-upuri din lume care educă activ, inspiră și conectează 215 000 de fondatori din peste 185 de țări.

Dreamups Innovation Campus susține seria de evenimente Startup Grind Chișinău și este primul accelerator de afaceri din Republica Moldova, unde tinerii antreprenori învață, fac schimb de idei și lansează companii globale.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente