Patru tineri au fost internați în spital după ce au exploatat sobe defecte

foc-soba

Pe parcursul ultimelor 24 de ore șase persoane s-au adresat la spital după ce au folosit sobele de încălzit din propriile locuințe.

Primul caz în care au avut de suferit trei persoane inclusive un copil s-a produs în localitatea Crihana Veche din raionul Cahul. Un bărbat în vârstă de 22 de ani, o femeie de 21 de ani și un copil de doar 8 luni au ajuns la spital în seara zilei de ieri după ce s-au simțit rău. Oamenii au fost investigați de medici, care au stabili că starea acestora este medie stabilă oferindu-le asistența necesară.

Primele cercetări arată că cel mai probabil persoanele s-ar fi intoxicat de la o sobă defectă. Toate circumstanțele urmează a fi elucidate.

Un alt caz în care au avut de suferit alți trei oameni a avut loc în această dimineață în orașul Ungheni. Două femei în vârstă de 50 de ani și 23 de ani, dar și un bărbat în vârstă de 25 de ani au chemat urgența după ce s-au trezit dimineața în propria locuință. Oamenii au lăsat focul pe noapte în sobă și cel mai probabil s-au intoxicat cu monoxid de carbon. La moment starea acestora este stabilă, iar organele de resort vor stabili toate circumstanțele acestui caz.

Serviciul Situații Excepționale atenționează persoanele să respecte regulile de utilizare a sobelor. Pompierii recomandă ca acestea să fie stinse pe noapte, iar încăperile să fie aerisite.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente