A fost inaugurată casa memorială „Alexei Şciusev”, care arată exact ca în 1847

collage
Foto:PC: colaj #diez

Îi poartă numele o stradă din Chişinău, acum şi o căsuţă cochetă cu ţiglă şi uşi roşii. Astăzi a fost inaugurată casa memorială „Alexei Şciusev”, care s-a aflat în reparaţii mai mult de un an. Imobilul restaurat arată exact ca în anul 1847, atunci când a fost construit de părinţii arhitectului.

În această casă din strada Şciusev 77 s-a născut şi a crescut arhitectul care a proiectat printre altele clădirea Gării Feroviare din capitală, Mausoleul lui Lenin din Piaţa Roşie de la Moscova şi care a fost responsabil de reconstruirea Chişinăului de după al doilea război mondial.

Igor Şarov, viceministrul Culturii: „În această casă în anul 1873 s-a născut renumitul architect. În anul 1947 a apărut primul muzeu de arhitectură, iar în anul 1973 a fost deschis muzeul Şciusev,. Astăzi vedeţi o variant extinsă a muzeului”.

Cel mai vechi exponat datează de prin 1874, informează TV7.

Ludmila Năstase, şefa casei memoriale „Alexei Şciusev”: „Însuşi Alexei Şciusev s-a folosit de această carte, e vorba de o culegere de poezii a lui Colţov”.

Doar această carte şi mai multe schiţe de proiect ale arhitectului sunt exponate originale. Şciusev le-a donat Muzeului de Arhitectură, care a fost fondat în casa  părintească în anul 1947.

Ludmila Năstase, şefa casei memoriale „Alexei Şciusev”: „Pe unele obiecte artistice este chiar înscrierea făcută de Şciusev ca donaţie. Cu părere de rău din familia Şciusevilor mobilier nu s-a păstrat, doar ceea ce v-am spus eu, fotografii, schiţe, proiecte, cărţi”.

Vizitatorii au lăudat munca restauratorilor casei, însă viitorii arhitecţi au avut câteva obiecţii.

Vlada, studentă la Facultatea Arhitectură: „Gresia utilizată, în anumite încăperi şi la pervazuri şi la caloriferele de la ferestre, puteţi să vedeţi şi singuri, era de preferat ceva ami de epocă”.

Eugen Samolen, arhitectul-şef al proiectului de restaurare: „Vine un autobuz cu vizitatori care au colindat dealurile pe la casa Donici sau câmpiile. Vor să meargă la veceu, încălţămintea le este murdară. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am fi protejat astfel podeaua. Clădirea trebuie încălzită, nimeni nu ar face-o cu soba. Cât despre culoarea roşie, pe acoperiş am găsit nişte lemn. L-am curăţit şi am identificat anume această culoare roşie”.

Pentru restaurarea monumentului de arhitectură din strada Şciusev 77, Ministerul Culturii a alocat 650 mii de lei, iar Muzeul de Istorie, din mijloacele sale speciale alte 82 mii. Casa memorială va fi deschisă pentru vizite la începutul lunii noiembrie.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine