Cele mai vehiculate zvonuri despre noul iPhone 7. Iată opțiunile de care vor beneficia utilizatorii

iPhone-7-1

Analistul chinez Ming-chi Kuo, cel care a prezis şi în trecut cu mare acurateţe cele mai multe detalii despre smartphone-urile produse de Apple, a publicat o lungă listă de informaţii despre iPhone-ul care tocmai urmează să fie lansat. O parte dintre informaţiile făcute publice sunt doar confirmări ale unor zvonuri vehiculate anterior. Există, însă, şi unele detalii care nu se cunoşteau până acum, scrie The Verge.

Până la evenimentul de la lansarea noului iPhone au rămas ore numărate. Între timp, putem să facem un exercițiu de imaginație având în vedere presupunerile lansate în legătură cu noul model.

# Opțiunea de cinci culori. Variantele curente de „gold”, „rose gold” şi „silver” vor rămâne, dar versiunea „space gray” va fi înlocuită cu „dark black”. De asemenea, va fi lansată și o nouă culoare – „piano black”. Este posibil ca aceasta să fie disponibilă doar pe cele mai scumpe versiuni;

Mai multă memorie. Limita inferioară de memorie sare de la 16 GB la 32 GB. Cu această ocazie, versiunile cele mai încăpătoare de iPhone vor ajunge la 128 GB și 256 GB;

# 3 GB RAM pentru iPhone 7 Plus. Această îmbunătățire a fost făcută datorită  sistemul foto dual, ce are nevoie de mai multă memorie pentru procesarea şi combinarea într-o singură imagine a celor două fotografii realizate. Modelul iPhone 7 va rămâne la 2 GB RAM;

# Noi funcționalități pentru camera foto.  Acestea se referă la noul sistem dual al versiunii Plus, ce va fi compus dintr-un obiectiv ultra-angular şi unul tele, ambele având 12 megapixeli. Se pare că această combinaţie va reuşi să ofere atât zoom optic, cât şi o apertură suficient de deschisă;

# Fără spațiu pentru căști. Apple va renunţa la ieşirea audio de 3.5 mm. Ca urmare, în pachet va fi livrată o pereche de căşti cu cablu de conectare Lightning şi un adaptor pentru ieşirea tradiţională. Spaţiul eliberat de ieşirea de 3.5 mm va fi ocupat cu un senzor care va îmbunătăţi sistemul 3D Touch;

Apple va îmbunătăţi rezistenţa la apă a noului model, care se pare că va beneficia de certificarea oficială – IPX7;

Procesorul de pe noul model de iPhone  va folosi chipsetul A10, care va rula la o frecvenţă de 2,4 GHz, spre deosebire de generaţia anterioară care funcţiona la 1,85 GHz;

# Gama de culori. Aceasta va fi mai largă, asemănătoare cu iPad Pro de 9.7 inch, care va lucra bine pentru fotografiile făcute cu noua cameră;

# Bliț divers. Acesta va avea patru LED-uri: două reci și două calde;

Bănuielile vor fi confirmate miercuri, 7 septembrie, data când va avea loc ceremonia oficială de lansare a iPhone 7.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente