(video) Un tânăr de 18 ani este bănuit de furtul a două motociclete din sectoarele Botanica şi Buiucani

0-02-01-71fe6d04571699fd1e237d144776d6d16cbd6c4a70b3424bb818e61f4df13375_full-700×352

Un tânăr în vârstă de 18 ani, domiciliat în capitală, este cercetat penal pentru că ar fi sustras două motorete din sectoarele Botanica şi Buiucani cu scop de însușire. Individul este bănuit de faptul că ar fi furat o motocicletă de model Honda, din curtea unui bloc de locuit de pe șoseaua Balcani, în valoare de 25 000 lei.

Potrivit informațiilor constatate până în prezent, acesta s-ar fi plimbat cu motocicleta furată până i-ar fi defectat motorul. Astfel individul a mai sustras o motocicletă, cu scopul de ai schimba piesele la cea sustrasă anterior.

Respectiv în cadrul acțiunilor de urmărire penală polițiștii au depistat motocicletele, una din ele fiind deja dezmembrată. Ambele unităţi de transport au fost ridicate în calitate de probe delicte iar în privința bănuitului a fost pornită urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

Conform prevederilor legislaţiei penale în vigoare, el riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 6 000 lei la 20 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Poliţia Capitalei solicită şi recomandă motocicliştilor, să-şi asigure corespunzător unităţile de transport în vederea prevenirii cazurilor de acest gen.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente