Atenție la bunurile proprii! Un hoț de buzunare, reţinut cu mai multe portmonee furate

14102631_1206626266067603_8199827991829731761_n

Un hoț de buzunare a fost reținut de către ofițerii de investigații ai IP Centru al Direcției de Poliție a mun. Chişinău, în cadrul unor acțiuni profilactice desfășurate pe teritoriul deservit. Acesta s-a dovedit a fi în vârstă de 34 ani, anterior judecat pentru diverse infracțiuni, fiind încătușat şi escortat la inspectorat pentru audieri.

Asupra lui polițiștii au depistat şi ridicat mai multe portmonee a căror proveniență individul nu a putut explica. În acest context, polițiștii examinează versiunile privind implicarea lui într-un şir de furturi de acest gen.

Astfel, sunt întreprinse acțiuni de investigații, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care au fost furate aceste portmonee. A fost dispusă inițierea unei cauze penale pentru săvârşirea mai multor infracțiuni de furt, în cadrul căreia urmează a fi identificate persoanele ce au avut de pătimit.

Conform legislaţiei penale în vigoare, bănuitul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 6 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 120 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.

Рисунок111

În această ordine de idei, Poliția Capitalei recomandă cetăţenilor:

# Cînd aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lîngă DVS.
# Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei , înainte de a urca în transport.
# Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.
# Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.
# Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant, şi pot avea o vârstă diferită.
# Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată;
# Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;
# Educaţi-vă copiii să reacţioneze prompt în situaţii când cineva necunoscut încearcă să-i convingă despre faptul că sunt prieteni sau colegi de serviciu cu dumneavoastră si au venit după cheile locuinţei sau după bunurile din casă;
# Pentru proprietarii apartamentelor situate la parter se recomandă a nu lăsa pe timpul nopţii geamul de la baie deschis. Montaţi grilaj sau sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;

# În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine