(foto) „Donează o bancă” Chișinăului. O bătrână a donat primul mobilier urban în memoria fiului său

IMG_5151
Foto: Chisinau.md

Primăria municipiului Chişinău a inaugurat prima bancă instalată în cadrul campaniei „Donate-A-Bench” (Donează o bancă), proiect inițiat în parteneriat cu Asociația Obștească „Parcurile Viitorului”. Mobilierul urban a fost instalat pe aleea din preajma unui bloc de locuințe situat pe bd. Traian și a fost donat municipalității de către o pensionară, în memoria fiului.

Potrivit reprezentanților Asociației Obștești „Parcurile Viitorului”, fiecare bancă instalată va conține o plăcuță informativă despre persoana care a făcut donația. Mobilierul urban va avea același design în toate locațiile unde urmează a fi instalat, iar costurile de fabricație pentru fiecare unitate nu va depăși 4 mii lei.

De asemenea, alte 5 bănci care urmează a fi donate orașului de către persoane fizice și juridice vor fi instalate în perioada următoare în sectoarele Centru și Ciocana.

Menționăm că, scopul proiectului „Donate-A-Bench” constă în implicarea cetățenilor simpli ai urbei, dar și a agențiilor economici, să participe, la amenajarea unor alei cu bănci de pe domeniul public, care ulterior vor fi donate municipalității.

Astfel, persoanele interesate pentru a participa în cadrul acestui proiect, urmează să întrunească câteva condiții impuse de organizatori.

1. Vor apela organizatorii proiectului – AO „Parcurile Viitorului” sau la Direcția generală locativ-comunală și amenajare (tel: 069270626, 0-22-24-11-90) sau pe e-mail: [email protected] și pe www.facebook.com/DonateaBench);

2. Vor selecta aleea unde doresc să instaleze banca:

– Aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân, sectorul Ciocana
– Aleea de pe bd. Traian, sectorul Botanica
– Aleea din Parcul „La Izvor”, sectorul Buiucani
– Aleea din Parcul „Valea Morilor”, sectorul Centru
– Aleea din Parcul „Râșcani”, sectorul Râșcani

3. Vor încheia un acord de donație bilateral cu AO „Parcurile Viitorului”.

În baza acordului încheiat, în termen de 10 zile banca donată va fi instalată în locul selectat de către donator, iar pe bancă va fi fixată plăcuța informativă cu numele donatorului.

IMG_5129

IMG_5130

IMG_5143

IMG_5135

IMG_5149

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente