(foto, video) Seri răcoroase cu vinuri de sezon, la terasele „Wine Friendly”

AFP_4469

Campania „Wine Live” continuă să împărtășească celor interesați secretele degustării vinurilor de calitate, asortate armonios cu muzica interpretată live, într-o atmosferă relaxată de vară, la terasele localurilor acreditate „Wine Friendly”.

La 28 iunie „My Cafe” a găzduit o nouă întâlnire a pasionaților de vinuri, profesioniști sau amatori, doritori de a afla cât mai multe despre Vinul Moldovei. Participanții au degustat vinuri de sezon – albe, rose, spumante și icewine, unele lansate în primăvara anului 2016 – ghidați de sfaturile somelierilor și cunoscătorilor în domeniu.

Sergiu Stratan, somelier: „Astăzi am degustat cinci vinuri: albe, rose și icewine. Fiecare tip de vin își are consumatorul său, care îl preferă. Este de remarcat că astăzi, chiar și vinurile care nu sunt foarte scumpe au fost apreciate de public. Ceea ce ne demonstrează că în Republica Moldova avem vinuri de calitate, indiferent de preț.”

Andrei Curăraru, blogger: „Vinurile albe, de obicei, se consumă mai rapid decât cele roșii și la o temperatură mai joasă, ceea ce este perfect compatibil cu canicula. Nu sunt baricate, de aceea au un gust mai ușor, mai plăcut. În plus, acestea se găsesc într-o diversitate destul de mare în Republica Moldova.”

AFP_4455

Evenimentele „Wine Live” sunt destinate clienților fideli ai restaurantelor acreditate „Wine Friendly”, dar și tuturor celor care își doresc să deguste vinurile, să le cunoască și să devină amici ai vinurilor produse în Republica Moldova.

Fii și tu Wine Friendly!

Campania „Wine Live” continuă și cuprinde o serie de evenimente complexe cu degustări, muzică, prezentări și masterclass-uri tematice. Următorul eveniment va avea loc chiar mâine, iar numărul de locuri este limitat, deci grăbește-te să te înscrii!

Aici găsești agenda și informații detaliate despre evenimentele campanieiUrmărește-ne pe  pagina de Facebook „Wine of Moldova pentru a deprinde cultura consumului conștient al vinului de calitate!

Despre Programul „Wine Friendly”

Distincția „Wine Friendly ” este oferită de Oficiul Național al Viei și Vinului și partenerul său strategic, Proiectul de Competitivitate USAID, celor mai bune restaurante din țară, care, în urma unui proces riguros de selecție, evaluare și perfecționare profesională, primesc Acreditarea de Calitate în Servirea Vinului. În cele două ediții anterioare ale campaniei „Wine Friendly” au fost acreditate 22 de localuri din capitală, care în prezent poartă cu mândrie însemnul calității serviciului de vinuri.

AFP_4459

AFP_4462

AFP_4464

AFP_4465

AFP_4467

AFP_4469

AFP_4477

AFP_4482

AFP_4486

AFP_4487

AFP_4496

AFP_4506

AFP_4510

AFP_4513

AFP_4520

AFP_4522

AFP_4524

AFP_4530

AFP_4533

AFP_4537

AFP_4546

AFP_4557

AFP_4559

AFP_4565

AFP_4626

AFP_4632

AFP_4637

AFP_4646

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente