Valar Morghulis: A fost desemnat câștigătorul concursului. El a ghicit 10 din 10 personaje care au murit în acest sezon

Valar Morghulis

În luna aprilie a acestui an, am lansat un concurs prin care am vrut să-i implicăm pe iubitorii de Game of Thrones și pe amatorii de preziceri. În concurs au participat 1.695 de fani ai serialului. Din cele 35 de personaje principale decedate, doar un singur participant a prezis corect decesul a 10 eroi.

Câștigătorul concursului este Roman Percic de 23 de ani. Acesta a absolvit Universitatea Tehnică a Moldovei (Facultatea Tehnologia și Managementul în Industria Alimentară), iar în prezent face internatura la Applebee’s, Devils Lake, North Dakota, SUA.

 

Screenshot 2016-06-28 at 11.56.31 AM
Personajele prezise de Roman că vor deceda în sezonul 6

Fiind curioși să-l cunoaștem mai bine pe Roman, i-am pus întrebări despre pasiunea sa și l-am rugat să facă un pronostic pentru următorul sezon GOT:

– Cum ai început să privești Game of Thrones?
În anul 2011, aproximativ cu vreo trei luni înainte de premiera pilotului Game of Thrones, am privit un teaser scurt care m-a intrigat foarte tare, teaserul nu a oferit multe despre conținutul serialului, dar am fost impresionat de stilul în care a fost filmat și de atmosferă, iar când a fost lansat primul episod în aprilie, m-am convins că serialul este foarte fain. Am citit cărțile care stau la baza acestuia după ce am privit primele patru sezoane, pentru că pur și simplu nu mai aveam răbdare să aștept sezonul 5.

– Care sunt personajele tale preferate?

Photo Credit: youtube.com
Photo Credit: youtube.com

Aproape toate personajele sunt preferate, din această cauză iubesc Game of Thrones, mai ales personajele negative… Mulți vor arunca cu pietre în mine, dar Joffrey, Ramsay, Cersei, Littlefinger sunt cele favorite! Pentru că am o slăbiciune pentru personaje negative și pentru că nu știam la ce să mă aștept de la Ramsay sau Joffrey, ei pur și simplu fac ce vor fără a fi urmăriți de orice simțuri morale. Littlefinger îmi place pentru jocul său de păpușar pe care îl joaca de ani de zile și după cum îi scoate pe alții din joc de parcă mișcă niște figuri pe o tablă de șah, iar citatul lui, „If they don’t know who you are or what you want, they can’t know what you plan to do next” (Pe dușmani mereu trebuie să-i ții dezinformați. Dacă ei nu vor pricepe până la urmă cine sunteți și ce vă doriți, ei niciodată nu vor prezice ce veți face în continuare), este cel care mă inspiră mai mult decât citatele celor mai vestiți filosofi.
Între case, îmi este simpatică casa Stark și îl susțineam pe Robb Stark, care, cu părere de rău, nu mai este cu noi (spoiler :-D), iar acum se pare că îl voi susține pe lupul alb (Jon Snow).

– Care va fi relația între Jon Snow și Daenerys Targaryen? Vor lupta între ei, mai ales după ce Jon a fost proclamat Rege al Nordului?

Photo Credit: hitfix.com
Photo Credit: hitfix.com

Cred că cei doi se vor alia mai întâi, pentru a lupta împotriva lui Night King, iar după ce se vor cunoaște mai bine, va avea loc și o nuntă (sper că de data aceasta va fi una plictisitoare, după standardele Dothrakilor). Tronul de Fier va fi ocupat de Jon + Daenerys. Dragonii vor fi încălecați de Tyrion și Bran Stark.

– Cum vor evolua lucrurile în serial?
E evident că serialul se va termina cu foarte multe decese și cu o bătălie cruntă între Night King și armata sa împotriva celor vii. După predicția mea, zidul de gheață va fi destrămat la sfârșitul sezonului 7, fapt care îi va pune pe lorzii nordului pe o situație de „rush”. Cred că Jon va nimeri încă o dată într-o bătălie în care practic va dispărea orice speranță când vom auzi primul grohăit de dragon. Posibil vom mai vedea un butterfly effect al lui Bran Stark, deoarece cred în teoria în care el și este Brandon the builder și că el este cel care a construit zidul. Yara/Asha Greyjoy va muri, iar Theon va moșteni insulele de fier. Aria cel mai probabil va muri (dammit Martin). Greu de prezis ce va fi cu Littlefinger/Sansa. După logică, ea ar trebui să depășească nivelul învățătorului său, dar e Game of Thrones, așa că Valar Morghulis. Jaime o va gâtui pe Cersei pentru ce a făcut. Toate surorile cu numele Sand vor muri de mâinile lui Robert Strong (Gregore Clegane), iar Sandor va fi cel care îi va pune capăt fratelui său.

Pentru că Roman este în SUA, premiul a fost ridicat de mama sa, Olga Percic.

Despre concursul Valar Morghulis

Am creat o listă de 110 personaje vii, iar participanții la concurs au fost invitați să selecteze nu eroii care vor ei să moară, ci pe cei care consideră ei că vor muri pe parcursul sezonului 6.

Fiece utilizator a ales 10 personaje care credea că au cele mai mari șanse să moară. Selectarea personajelor a avut loc până pe 19 iunie 2016 ora 21.00. Roman a ghicit cele mai multe personaje care mor oficial, și a câștigat un voucher Foodhouse.md în valoare de 1.000 de lei. Mai multe detalii vedeți în regulamentul concursului.

Photo Credit: foodhouse.mdPhoto Credit: foodhouse.md

DSC_3798 DSC_3801 DSC_3805 DSC_3810DSC_3813

Photo Credit: foodhouse.md
Photo Credit: foodhouse.md

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente