Cele mai mari succese ale cinematografiei românești vor fi proiectate la Chișinău

aferim
Foto: www.highonfilms.com

În perioada 23-27 mai, Centrul de Resurse Juridice din Moldova și Expert-Forum (EFOR) România organizează proiecția a patru pelicule cinematografice din România și Republica Moldova. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Amnesty International-Moldova. Acest proiect este sprijinit financiar de Ambasada Olandei în cadrul Programului Drepturile Omului.

Evenimentul are drept scop promovarea drepturilor omului și ridicarea gradului de conștientizare a cetățenilor cu privire la valorile unui stat de drept.

succese

De ce eu?

Evenimentul va debuta pe 23 mai, la Chișinău, cu lungmetrajul „De ce eu?” bazat pe un caz real care a avut loc în România la începutul anilor 2000, când un procuror s-a sinucis în toiul anchetării unui caz de presupusă corupție. La Chișinău, filmul va putea fi văzut pe 23 mai, ora 18.00, la Cinematograful „Odeon” și pe 24 mai, ora 12.00, la Universitatea de Stat din Moldova.

Aferim

Un alt succes cinematografic care va fi proiectat în cadrul evenimentului și care vorbește despre condiția femeii, a sclavului, dar și despre diferențele etnice din societate este pelicula „Aferim!”, în regia lui Radu Jude. „Aferim” va rula la Chișinău pe 24 mai, ora 18.00, la Cinematograful „Odeon”. La Cahul filmul va fi proiectat pe 27 mai, ora 12.00, în incinta Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, iar la Bălți pe 25 mai, ora 12.00, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” .

După dealuri

Săptămâna va continua cu lungmetrajul „După dealuri”, care tematizează cazul exorcizării de la mânăstirea Tanacu, din județul Vaslui și prezintă povestea a două fete ce au crescut împreună și care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Filmul va fi difuzat la Bălți, pe data de 25 mai, ora 14.00, la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, iar la Cahul, filmul va fi proiectat pe data de 27 mai, la ora 14.00, la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.La Chișinău, filmul poate fi urmărit pe data de 25 mai, ora 18.00, la cinematograful „Odeon”.

Ce lume minunată

Evenimentul va culmina cu filmul autohton „Ce lume minunată”, în regia lui Anatol Durbală, care relatează povestea unui tânăr basarabean care se întoarce de la studii, în vacanță, în Republica Moldova pentru a-și întâlni familia. Este 7 aprilie 2009, zi când Chișinăul și alte orașe din țară sunt zguduite de un protest spontan al tinerilor împotriva falsificării rezultatelor alegerilor de către autorități. Fără să aibă vreo legătură cu protestele, Petru va fi implicat fără voie în brutala acțiune a poliției de înăbușire a protestelor. Pelicula poate fi văzută la Chișinău, pe data de 26 mai, la Cinematograful „Odeon”.

Proiecțiile filmelor vor fi urmate de sesiuni de discuții/dezbateri a spectatorilor cu experți din domeniul justiție și anticorupție din Republica Moldova și România, invitați la eveniment.

Mai multe detalii pe Facebook. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente