În seara zilei de ieri, 12 mai, a fost alertat Serviciul 901 pentru o intervenție a scafandrierilor în sectorul Râșcani al Capitalei. Din ultimele informații operative, o persoană ar fi înecată într-un lac din parcul Râșcani.
O echipă de scafandrieri din cadrul Detașamentului căutare-salvare numărul 1, a lucrat pentru intervenția de recuperare din apă a bărbatului, timp de o oră. Persoana a fost găsită la o distanță de 5 metri de la mal.
Se cunoaște că tînărul avea 23 de ani, iar martorii spun că acesta se afla la lac, pentru odihnă. Alte circumstanțe ale cazului urmează să fie cercetate de către organele de drept.
Potrivit statisticii, de la începutul anului, zece persoane și-au pierdut viața în lacuri, pe teritoriul republicii.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.






