(doc) Au fost desemnați câștigătorii concursului național „Scrisoare mamei”. Iată cine sunt aceștia

12916720_1759197804300658_4627190318921156441_o

Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Capitalei a desemnat câştigătorii concursului naţional de creaţie „Scrisoare Mamei”.
Laureaţii concursului, care are drept scop descoperirea tinerelor talente şi sensibilizarea societăţii, au devenit 12 elevi din clasele a VI-a-a XII-a la categoriile limba română şi limba rusă.

În concurs au participat 2 mii de tineri, dintre care aproximativ 1600 – la limba română și cca 400 – la limba rusă. Premiile de bază sunt pentru patru categorii (gimnaziu/liceu la limba română și limba rusă) și constituie:  Locul I – 2 000 de lei; Locul II – 1500 de lei; Locul III – 1000 de lei.  

Aceștia sunt învingătorii celei de-a III-a ediții a concursului:

Limba română

Categoria Liceu:

Locul I – Gaidei Veronica,  clasa a XII-a, LT „Lipcani”, Drepcăuţi,  Briceni
Locul II –  Ursachi Adrian, clasa a XII-a, LT „Mihai Eminescu”, or. Făleşti
Locul III –  Bâtcă Daniela, clasa a XI-a, LT „Puhoi”, s. Puhoi, r. Ialoveni

Categoria Gimnaziu:

Locul I – Beleavcenco Alina, clasa a VII-a, Şcoala Internat pentru copii orfani din Bender, or. Bender
Locul II –  Covanjii Daniela,  clasa a IX-a, LT „Tudor Vladimirescu”, mun. Chişinău
Locul III – Chele Emilia, clasa a VI-a, Gimnaziul „Hlinaia”, s. Hlinaia, r. Edineţ

Limba rusă

Categoria Liceu:

Locul I – Bucur Anastasia, clasa a XII-a, LT „B.P. Hașdeu”, mun. Chișinău
Locul II –  Garabagiu Diana, clasa a XII-a, LT „Matei Basarab”, mun. Chișinău
Locul III – Natalia Baltaji, clasa a XI-a, LT „Tvardița”, Tvardița, Taraclia

Categoria Gimnaziu:

Locul I – Koțiubinskaia Anastasia, clasa a VII-a, LT„M.Koțiubinski”, mun. Chișinău
Locul II –  Condartiuc Alexandr, clasa a VII-a, LT „D. Caracioban”, Comrat
Locul III – Cropiveanschi Valeria, clasa a VI-a, Liceul Tehnologic ORT „B.Z. Gherțlea”, Chișinău

Pe lângă premiile de bază vor fi oferite încă 150 de mențiuni. Învingătorii sunt invitați la Gala Laureaţilor, care va avea loc la 23 aprilie 2016, în incinta Bibliotecii Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Str. Academiei 5 A). Înregistrarea participanților va avea loc începând cu ora 10:00, iar de la ora 11:00 va începe festivitatea de premiere. În cadrul activității, învingătorii vor citi public lucrările.

Pentru desemnarea învingătorilor au fost create două comisii (pentru limbile rusă şi română), formate din profesori universitari, academicieni, jurnalişti, scriitori, cercetători ştiinţifici.

Concursul „Scrisoare Mamei”, aflat la ediţia a III-a, este organizat de către Direcţia generală educaţie, tineret şi sport, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Platforma Socrate, Facultatea de Litere, USM, cu susţinerea băncii comerciale „Moldova Agroindbank”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente