Ce semnificaţie poate avea culoarea paşaportului pe care-l ai şi cine o alege

12825885_1750937511801894_2132369684_n

V-aţi gândit vreodată de ce paşaportul are o anumită culoare? Ştirile despre paşapoarte se referă, de obicei, la schimbarea regulilor, la înregistrările şi reglementările privind documentul oficial. Dar concentrându-ne pe utilitatea paşaportului, mai degrabă decât pe estetica acestuia, ne scapă un element-cheie al poveştii despre originea actului: de ce paşapoartele noastre arată aşa cum arată?

Potrivit capital.ro, culoarea paşaportului se pare că este cel mai adesea legată de geografie şi politică. Cu toate că Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO) emite orientări cu privire la dimensiunea şi formatul dorite, guvernele pot alege forma şi culoarea documentului lor naţional, cu una dintre cele patru culori admise: roşu, verde, albastru sau negru.

Verde: Pentru unele ţări, alegerea culorii se referă la o religie predominantă. Ţările musulmane, incluzând Marocul, Pakistanul şi Arabia Saudită, au paşapoarte verzi, culoare având legătură cu Islamul: verdele este considerată culoarea preferată a Profetului Mohamed, care se spune că purta mantie şi turban în nuanţe de verde. Verdele apare, de asemenea, pe drapelele naţionale ale Republicii Islamice Iran, Mauritaniei, Pakistanului şi Afganistanului. Multe naţiuni africane (Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Niger, Nigeria, Senegal etc.) au, de asemenea, paşapoarte în nuanţe de verde, în mare parte datorită distincţiei lor în calitate de membri ai Comunităţii Economice a Statelor Vest-Africane (ECOWAS).

12816927_861915117252145_250338194_n

 

Roşu: Hrant Boghossian, vice-preşedintele Arton Group, care conduce baza de date interactivă Passport Index, a declarat pentru The Telegraph că paşapoartele roşii ar putea face aluzie la un trecut comunist: Slovenia, China, Serbia, Letonia, România, Polonia, Georgia, toate au paşapoarte roşii. Şi multe dintre ţările nordice au paşapoarte roşii, dat fiind faptul că roşul era o culoare populară în epoca vikingilor şi poate fi regăsită pe multe dintre steagurile naţionale. Paşapoartele din unele ţările din Uniunea Europeană au, de asemenea, o nuanţă de vişiniu. În ceea ce The Economist a numit un „exerciţiu de branding”, Turcia, Macedonia şi Albania şi-au schimbat paşapoartele în nuanţe de vişiniu, pentru a se potrivi aspiraţiilor lor legate de UE.

12383524_980691225358201_1630526974_n

 

Albastru: Paşapoartele SUA sunt în prezent albastre, dar abia din anul 1976, când au fost schimbate cele verzi, pentru a se potrivi cu nuanţa din steagul american. Statele membre ale Comunităţii Caraibelor (CARICOM) toate au paşapoarte albastre, cel mai probabil datorită locaţiei lor geografice, în mijlocul oceanelor şi în largul coastelor, şi un bloc subregional de ţări sud-americane (Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay şi Venezuela), toate au paşapoarte albastre, pentru a-şi marca afilierea la Mercosur, o uniune vamală.

11326986_1099999206739611_2045577904_n

 

Negru: Paşapoartele negre sunt cele mai rare. Unele naţiuni africane au, de obicei, paşapoarte negre (Ciad, Republica Democrată Congo, Zambia, Botswana, Burundi, Gabon, Angola, Malawi), la fel ca ţările în care negrul joacă un rol proeminent: paşaportul Noii Zeelande este negru, de exemplu, dată fiind conexiunea cu negru – culoare naţională.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente