(video) Elena Bodnarenco, PCRM: „Un deputat din PDM a încercat să mă cumpere cu o sumă din 6 cifre”

piatavalutaranumerar_small

Deputata comunistă Elena Bodnarenco susţine că un deputat al Partidului Democrat a încercat să o corupă pentru ca să părăsească Partidul Comuniştilor. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Interpol” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

„Mi-au propus o sumă mare, din șase cifre, în dolari, ca să votez Guvernul Filip şi să părăsesc PCRM. În cazul dacă aş fi ales careva funcţii pentru mine sau cineva din familia mea, suma în bani trebuia să fie mai mică”, a spus deputata.

Elena Bodnarenco a evitat să spună numele deputatului care a încercat să o corupă, însă a dat de înţeles că va face-o în cazul în care organele de anchetă nu vor elucida cazul. „Am reclamat cazul, dar nu am încredere că instituţiile statului vor duce la bun sfârşit acest dosar”, a spus comunista.

Parlamentara a mai spus că a renunţat şi la relaţiile de prietenie, după ce unii colegi de fracţiune au părăsit PCRM. „Galina Balmoş a fost cea mai bună prietenă a mea, dar acum am ajuns doar să ne salutăm. Trădarea nu poate fi iertată. Cred că cei din PDM au procedat cu ceilalţi, la fel, cum au încercat să facă cu mine: le-au propus bani în numerar şi funcţii”, a notat deputata PCRM.

 

„INTERPOL”, emisiune realizată de Natalia Morari. Invitat – El…Elena Bodnarenco: Un deputat din PD mi-a propus o sumă cu 6 cifre în dolari. Live aici: https://www.privesc.eu/arhiva/65776

Posted by Privesc.Eu on Thursday, March 3, 2016

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente