(foto, video) A fost identificată cauza preliminară a intoxicației elevilor de la Costești. Detalii

5

Specialiștii de profil din cadrul SPC SE, care au intervenit în cazul incidentului de marţi de la Liceul Teoretic Costești, raionul Ialoveni, unde 36 de copii au ajuns la spital cu suspiciune de intoxicație cu un gaz neidentificat, au preluat din locuri diferite șapte probe spectometrice, în urma cărora s-a depistat un amestec constituit din zece substanțe organice, care au contaminat aerul încăperii în care a avut loc incidentul.

Potrivit specialiștilor, aceste substanțe organice se pot conține în spray-uri iritante și recipiente de parfumerie. În acest caz, cel mai probabil, concentrația de substanțe din aer a fost una considerabilă și rezistența mică a organismului copiilor internați a dus la intoxicarea acestora.

Este de precizat că însăși sursa intoxicării/recipientul nu a fost identificat, organele de drept continuând investigațiile.

Mai mult, importante au fost acțiunile profesorilor și medicilor care au intervenit după incident, care au aerisit încăperea și au acordat primul ajutor celor care au avut nevoie, astfel încât a fost evitată creșterea numărului de persoane intoxicate.

Elevii internați în urma incidentului au vârste cuprinse între 12 și 14 ani. Aceştia au fost internați la Institutul Mamei și Copilului, în Secția Primire Urgențe. Totodată, câțiva dintre aceștia au fost transferați în Secția Terapie Intensivă din motiv că Secția de Internare s-a dovedit a fi suprasolicitată.

De asemenea, Direcția Generală Educație Ialoveni a emis o notă informativă prin care aduce la cunoștință că, pentru a investiga incidentul de la Liceul Teoretic Costești, raionul Ialoveni, a fost instituită de urgență o comisie, iar orele au fost suspendate.

În notă se menționează că astăzi, 23 februarie 2016, în jurul orei 9.00, intrând în cabinetul nr. 22, elevii clasei a VI-a au depistat un miros neplăcut. La începutul celei de-a doua lecții, acuzând stări de rău, cefalee, amețeli, trei elevi s-au prezentat la asistenta medicală.

Întrucât în următoarele minute altor liceeni li s-a făcut rău, copiii au fost imediat evacuați din liceu. A fost chemată ambulanța și au fost anunțate organele de resort.

La fața locului s-au prezentat colaboratorii Secției Situații Excepționale, ai Inspectoratului de Poliție, SRL „Ialoveni-GAZ”, ai Procuraturii Raionale, ai Centrului de Medicină Preventivă, care au început investigațiile.

Experții au constatat că nu au avut loc scurgeri de gaze naturale la cele trei cazangerii ale liceului.

Cazul este investigat în continuare, iar în baza hotărârii Serviciului de stat de supraveghere a sănătății publice r. Ialoveni (nr.1 din 23.02.2016), activitatea Liceului Teoretic Costești se suspendă pentru o perioadă de două zile, în scop de aerisire și asanare generală a tuturor spațiilor și suprafețelor din instituție.

 

1

2

3

4

6

7

8

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente