I s-a promis un loc de muncă, dar a ajuns să se prostitueze. Povestea unei tinere de 22 ani

Dubai_3050265k
Foto:PC: zaad24.com

Un locuitor al Capitalei a fost condamnat recent după ce a impus o tânără din Anenii Noi, în vârstă de 22 de ani, să presteze, timp de nouă luni, servicii sexuale în Emiratele Arabe Unite.

Potrivit Secţiei combatere trafic de fiinţe umane a Procuraturii Generale, în luna mai 2014, un locuitor al Capitalei i-a propus victimei, prin intermediul unei reţele de socializare, un post de muncă bine plătit în Dubai.

După ce i s-a procurat bilet de avion, tânăra a ajuns la locul destinaţiei, unde i-au fost luate actele de identitate, fiind impusă să presteze servicii sexuale într-un apartament. O parte din banii câştigaţi de pe urma exploatării sexuale, victima o transfera inculpatului, până la momentul revenirii acasă.

Pentru acţiunile sale ilegale, inculpatul, în vârstă de 25 de ani, a fost condamnat la șapte ani privaţiune de libertate, în penitenciar de tip închis.

Sentinţa este cu drept de atac.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine