Cinci tineri au fost condamnați la pușcărie pentru omorul unui cetățean turc

prison
Foto:PC: yourvoiceintheassembly.co.uk

Cinci tineri, care au omorât, iar apoi au sustras bunuri din locuinţa un om de afaceri de cetăţenie turcă, au fost condamnaţi.

Conform anchetei datelor urmăririi penale din cauza gestionată de Procuratura mun. Chişinău, la începutul anului 2013, una dintre inculpate, cunoscând că victima deţine mijloace băneşti, a pătruns în locuinţa acesteia împreună cu alţi patru complici. Inculpaţii au imobilizat victima, în vârstă de 61 de ani şi au strangulat-o. În continuare, agresorii au sustras din apartamentul pe care-l închiria victima bunuri estimate la peste șapte mii de lei, după care au părăsit locul crimei.

Prin sentinţa Judecătoriei sect. Centru, o tânără, împreună cu doi dintre complici, au fost condamnaţi pentru comiterea omorului şi a tâlhăriei la pedepse cuprinse între 14 şi 17 ani de închisoare. Celelalte două tinere, care au participat la comiterea tâlhăriei, au fost condamnate la câte șase ani de detenţie.

Sentinţa este cu drept de atac.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine