Renato Usatîi vrea să modifice Constituția și să devină următorul Președinte

1
Foto: PC: Facebook/Renato Usatîi

Liderul PPPN, Renato Usatîi, a declarat în cadrul emisiunii „Vineri cu Anatolie Golea” la postul de televiziune „RTR Moldova” că la protestul organizat de partidul său și de cel al socialiștilor vor participa cel puțin 40.000 de oameni. De asemenea, primarul de la Bălți este convins că în scurt timp îi va lua locul lui Nicolae Timofti.

„Din datele pe care le am, numai din partea PPPN s-au înregistrat să vină la protestul de duminică 16 mii de oameni, dar sunt şi din cei care vor veni fără ca să se înregistreze. Mai sunt şi protestatarii socialiştilor. Este important că se protestează fără drapele şi slogane de partid. Protestul este paşnic. Eu personal am grijă ca să nu strecoare cineva din protestatarii din partea mea muniţii”, a spus Usatîi în cadrul emisiunii, transmite IPN.

Liderul PPPN s-a arătat convins că el va fi următorul preşedinte al Republicii Moldova, deşi, pentru aceasta va fi necesară modificarea Constituţiei, deoarece încă n-a atins vârsta de 40 de anii. „Este o încălcare a drepturilor omului. Atunci când omul doreşte să candideze la preşedinte, trebuie să i se permită aceasta. Vom modifica Constituţia”, a declarat Usatîi.

În acest context, primarul de Bălţi a sugerat actualului preşedinte Nicolae Timofti să renunţe la lucrările de reparaţie pe care acesta le-ar fi pornit la reşedinţa prezidenţială de la Condriţa. „Preşedintele ţării nu se aude. El a fost ascuns la Condriţa de către Filat şi i s-a poruncit să stea acolo. Pentru că nu are ocupaţie, amenajează un teren de fotbal, sport de care este pasionat şi a început nişte lucrări de reparaţie. Eu îi sugerez la renunţe la reparaţie. Peste câteva luni, eu îi voi lua locul şi am cu totul alte gusturi.”

Reamintim că joi seara, 24 septembrie, membrii PSRM și Partidului Nostru și-au făcut propriul „orășel al corturilor” în fața Legislativului, în ciuda faptului că afară era furtună.

Dodon a explicat că aceasta este o acțiune de pregătire a protestului masiv care va avea loc la data de 27 septembrie, la ora 14.00, în scuarul Parlamentului. Potrivit lui Dodon, pe 27 septembrie, începând cu ora 12.00, participanţii la acţiunea de protest vor forma trei coloane care vor porni concomitent de la Academia de Ştiinţe, de la Memorialul „Eternitate” şi de la clădirea Circului Republican. Coloanele vor porni simultan spre centrul Chişinăului şi se vor întâlni în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care a fost, oficial, rezervată pentru această zi de către socialişti.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente