(doc) Protestul tinerilor de la Codreanca a convins Primăria să oprească construcția ilegală

11951867_510611112422254_3806301654283796410_n
Foto: PC: Facebook/NewsMaker.md

Dansul în semn de protest de ieri, 2 septembrie, al tinerilor și copiilor de la Clubul Sportiv de Dans Codreanca a dat roade. Primăria municipiului Chișinău a anunțat astăzi, 3 septembrie, despre sistarea lucrărilor de construcție ilegală a unui bloc locativ de pe strada Ion Creangă din sectorul Buiucani.

S-a decis că valabilitatea autorizaţiei de construire nr. 100-c/15 din 12..06.2015, eliberate SRL „Sivol-Service-Dhs” şi SRL „D&D Companie”, pentru construirea unui bloc de locuinţe, parcare subterană şi obiectiv comercial la parter din strada Ion Creangă va fi sistată, până la soluţionarea litigiului.

 

Primăria municipiului Chișinău
Primăria municipiului Chișinău

Rezultatul a fost obținut în urma protestului organizat ieri, administrația școlii de dans alături de ucenicii acesteia fiind nemulțumiți de construcția ce a demarat de curând în fața instituției, blocând în așa fel accesul în clădire. Vezi într-un articol pe #diez poze și video despre cum s-a desfășurat manifestația.

 

PC: forum.md
PC: forum.md

Blocul ce se preconiza a fi construit pe teritoriul dintre Parcul Dendrariu și Blocul 1 al Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” urma să aibă 15 etaje. Lucrările au fost începute de o companie de construcție virtuală, ce nu a putut fi găsită conform datelor de contact înregistrate, atât adresa, cât și numărul de telefon fiind nevalabile, pe un teren luat în arendă de aceasta pentru un termen de 40 de ani.

 

PC: point.md

Protestatarii s-au revoltat contra nedreptății care este trecută cu vederea de autorități, construcția fiind începută în toiul acestei veri, iar primul pas a fost tăierea copacilor din acea zonă, pe furiș, peste noapte. La miting cetățenii au distrus gardul care înconjura teritoriul, cu speranța că construcția nu va continua.

 

 

Decizie Codreanca by Никита Китов

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente