La 16 ani visa la ea, la 17 o trăia, iar la 18 ani multă lume îi ținea deja în mâini prima carte despre prima revoluție, a sa și a altor zeci de mii de tineri din Moldova. Cu toate acestea, Maria-Paula Erizanu a încercat să se înconjoare mereu de frumos, l-a creat și l-a răspândit, iar acum ne îndeamnă să „avem grijă de noi” prin intermediul celei mai recente cărți lansate. Tânăra scriitoare tinde să devină și jurnalistă, iar pentru instruirea ei a ales să meargă la cea mai bună școală din Londra în acest domeniu, oraș care îi este deja gazdă de câțiva ani.
„Elevii noștri de liceu au o cultură generală vastă, dar când e vorba să gândească critic despre o anumită situație, ei se pierd cu firea”
Tot la Londra a absolvit Facultatea de Istorie, Literatură și Istoria Artelor. Până atunci a studiat și doi ani de liceu pe Insula Omului, o insuliță mică și friguroasă din nordul Marii Britanii. Mediul însă i-a priit pentru că a ajutat-o să crească și să se dezvolte. A decis acum să facă masteratul în Jurnalism, iar pentru asta se întoarce la Londra și mai exact la City University, instituție care i-a fost recomandată ca fiind cea mai bună în domeniul pregătirii jurnaliștilor.
„Aveam mai mulți prieteni care câștigaseră aceeași bursă Head Masters Council pe care am luat-o și eu ceva mai târziu”, ne spune Paula, făcând referire la bursa de liceu. „Ei îmi povestiseră despre felul în care sunt predate științele umaniste în Marea Britanie. Acest lucru m-a atras foarte mult pentru că mi se pare foarte important și foarte util că acolo, la școală, elevii scriu eseuri la istorie și nu învață istoria pe de rost ca pe o poezie. Astfel ei își educă o gândire independentă și mai profundă. Vorbeam cu cineva din comisia de admitere a unui colegiu al Universității Cambridge, care a remarcat că elevii est europeni de liceu au o cultură generală vastă, dar când e vorba să gândească critic despre o anumită situație, ei se pierd cu firea. Este, de fapt, o moștenire pe care o avem din comunism, atunci când se punea accentul pe științele exacte și nu pe cele umaniste, pentru că se voiau muncitori și nu gânditori.”
„Moldovenii se tem de curent, dar trebuie să creăm un pic de curent cultural”
La Londra îi place foarte mult cosmopolitanismul, spiritul competitivității și al senzației că mereu se întâmplă foarte multe lucruri și nu ai cum să nu crești și să nu te dezvolți intelectual, creativ și emoțional: „Ești înconjurat mereu de oameni din alte culturi și cu alte experiențe, încât tu nu poți să rămâi același care ai venit. Eu cred că și în Moldova este necesar acest suflu. Moldovenii se tem de curent, dar trebuie să creăm un pic de curent cultural, ca să micșorăm curentul ideologic și starea generală de complăcere. Acolo unde concurența e mică, nu realizezi cât mai ai de crescut și te mulțumești cu nivelul la care ai ajuns; te complaci. De aceea, tinerii moldoveni care au petrecut ceva timp într-un mediu mai competitiv, după ce se întorc înapoi acasă, simt adesea că nu mai cresc și asta îi sperie”.
„Vreau să cunosc oameni, să aud istorii vii și să mă contopesc cu tot haosul lumii”
Din toamnă își va urma studiile la City University din Londra, unde se va specializa în jurnalism. Deși se identifică mai mult cu literatura, simte că are nevoie de comunicare vie: „A fi scriitor poate fi adesea o meserie foarte singuratică și fiindcă ultimii trei ani i-am petrecut mai mult la bibliotecă scriind eseuri, acum am nevoie de comunicare vie. Vreau să cunosc oameni, să aud istorii vii și să mă contopesc cu tot haosul lumii. De fapt, cred că una se hrănește pe alta, întrucât și jurnalismul mi se pare o formă de literatură, cu o libertate mai redusă, dar care este mai aplicabilă în viața de zi cu zi.”
Ne-a spus că i-ar plăcea să colaboreze și cu mass-media de aici, dar și cu cea internațională, și să continue să scrie literatură atât în română, cât și în engleză: „Deși mulți scriitori consideră că trebuie să te dedici totuși unei singure limbi, mi-aș dori să fiu un scriitor și un jurnalist bilingv”.
„Pe 7 aprilie 2009 am avut senzația de comuniune adevărată cu poporul meu”
În 2009 încă era elevă, iar pe 7 aprilie în același an ieșea la proteste alături de alte zeci de mii de tineri: „Atunci am avut senzația de comuniune adevărată cu poporul meu, cu cei de aproape. Am simțit un spirit de solidaritate care s-a întețit de zeci de mii de ori mai mult decât până atunci”. În cartea sa „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o”, scria ce a trăit și ce a simțit în ziua în care a fost și ea parte dintr-o revoluție. Cartea, lansată în 2010, a apărut într-o ediție trilingvă: română, engleză și franceză, ulterior fiind tradusă și în cehă și parțial în germană. „Pentru unii dintre colegii mei din Marea Britanie a fost un șoc să vadă cât de politizată este cartea și cum la 17 ani, eu, la fel ca alți tineri din Moldova, gândeam la nivel politic și nu doar la nivel personal. Cred că ăsta e un specific al Europei de Est, unde politicul domină totul. Nu poți să scrii, să faci afaceri sau să-ți vezi liniștit de hobby-ul tău fără ca la un moment dat să nu intervină politicul care să îți pună bețe în roate. În Anglia politicul nu te împiedică, ci îți creează oportunități ca tu să faci ceea ce vrei și ceea ce te pasionează. Colegii mei de acolo au avut șansa să se concentreze exact pe ceea ce îi interesează, fără să se gândească la jocuri de putere și la partide”, ne spune Paula.
După ce textul cărții a fost făcut public într-o revistă culturală românească, el a fost lecturat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” înainte de lansarea cărții propriu-zise. Reacțiile din partea scriitorilor consacrați și a comentatorilor nu au întârziat să apară. Pe bună dreptate tânăra despre care s-a spus că a predat o lecție de patriotism a fost numită curajoasă, iar cartea sa de debut era declarată, în 2011, drept cea mai frumoasă producție editorială a anului de către Comisia germană din cadrul UNESCO.
„Sindromul micului Napoleon înflorește în realitatea moldovenească”
„Unele nemulțumiri au rămas aceleași în societatea noastră, iar aici mă refer la corupție, care există la fiecare nivel. O problemă care a fost soluționată totuși este libertatea de expresie, dar, din păcate, fiindcă majoritatea instituțiilor mass-media sunt deținute de partide politice, presa noastră este dependentă, la nivel economic, de politic. Nu poți să exiști (și să-ți plătești facturile) ca jurnalist fără să spui ceea ce îi convine unui actor politic sau altuia.” Soluțiile pe care tânăra le crede viabile în acest context sunt descentralizarea la nivel politic: „La momentul actual, tinerii din partidele politice de la putere sau opoziție zic că își doresc schimbări, dar dacă îi întrebi cum le vor face, ei spun că mai întâi vor ajunge la putere și apoi, în mod mistic, totul va fi mult mai bine. Sindromul micului Napoleon înflorește în realitatea moldovenească, iar descentralizarea ar ajuta la turtirea acestor mici Napoleoni și la concentrarea pe problemele reale. Pe lângă descentralizare, avem nevoie ca oamenii integri și profesioniști să preia pârghiile puterii și să implementeze reforme de lungă durată”.
„A avea grijă de mine înseamnă a avea grijă de cei dragi”
Recent, Paula și-a lansat cea de-a doua carte, în care le spune cititorilor să aibă grijă de ei. „Ai grijă de tine” este o un volum de poezii despre prietenie, lumină, dar și despre un context social și politic global, pentru că asta i s-a părut Paulei a fi mai adevărat, mai frumos, mai bine. La scrierea cărții s-a simțit cea mai inspirată în momentele de comuniune între oameni.
Ideea noii cărți s-a născut la o tabără de scris la Orheiul Vechi, organizată de Dumitru Crudu acum trei ani. Profesorii de acolo și regimul intens de lucru la care a fost supusă alături de ceilalți participanți au făcut-o să descopere ceea ce îi place în literatură și în viață. Faptul că pentru cele cinci texte scrise pe zi primeau feedback obiectiv de la scriitori consacrați a ajutat-o să se maturizeze și să-și dea seama că vrea să scrie și despre ceilalți, nu doar despre ea, învățând, în același timp, să înțeleagă ce vrea să spună și cum vrea să spună.
„Fiecare avem grijă de noi în moduri diferite, pentru că avem necesități diferite. Pentru mine, a avea grijă de mine înseamnă a avea grijă de cei dragi, de cuvintele pe care le folosesc în fiecare zi, a mă înconjura de frumusețe, a încerca să mă concentrez pe frumos și nu doar pe urât. Sunt conștientă că există amândouă, dar pentru sănătatea mea psihică, aleg să mă concentrez pe frumos.” Ceea ce o consolează în momentele mai triste pe Paula e că, „totuși, există frumusețe în lume”.
„Îmi fac lista cu oameni de la care am de învățat”
„Sunt atâția oameni frumoși împrejur”, scrie Paula. „Iar eu sunt în continuă căutare de modele. Modelele îmi dau niște puncte de referință, fără ele aș fi mai derutată și mai confuză. Îmi admir mult profesorii, tutorii de la universitate pentru luciditatea, generozitatea, creativitatea lor – acea deschidere a minții față de soluții și feluri noi de a gândi. Îmi admir prietenii pentru capacitatea lor de a-i înțelege pe alții, pentru simțul misiunii că trebuie să creeze ceva util atât pentru ei, cât și pentru alții.” Admiră oamenii care sunt pasionați de ceea ce fac și depun toată energia în a fi mai buni. Admiră foarte multă lume, ne spune ea. „Am avut o perioadă când eram obsedată de Gandhi, pe care l-am citit la universitate. Mi se părea un om cu o voință extraordinară și cu o dedicație incredibilă față de ceilalți și față de o cauză mai mare decât el însuși. Urăsc cruzimea oamenilor concentrați doar pe ei înșiși și care nu văd o cauză mai mare decât ei. Cred că asta e și o cauză a nefericirii lor. Chiar dacă oamenii ăștia obțin puterea, ei oricum nu sunt fericiți, pentru că nu iubesc altceva decât pe ei și uneori nici măcar atât.”
„Aș putea să mă angajez ca făcătoare de declarații de dragoste, trebuie să existe această meserie pentru unul dintre cele mai importante lucruri din lume” (Ai grijă de tine)
Paula crede în munca de zi cu zi și în lucrul de rutină, de aceea inspirația i se pare un mit: „Pentru un scriitor sunt importante lecturile, pentru a nu reinventa roata, atenția către celălalt și către problemele sociale, pentru a fi relevant epocii, atenția asupra cuvintelor – materia primă a literaturii. Sunt de acord cu ideea că inspirația are mai multe șanse să apară la cei care muncesc zi de zi”.
Despre noua tendință a oamenilor cărora le place să scrie de a-și face un blog, Paula ne-a spus că deocamdată nu a avut o idee clară despre un proiect de termen lung la care să contribuie zi de zi sau săptămână de săptămână. „Mă bucur că bloggingul în Moldova a adus un suflu de libertate și implicare mai activă a cetățenilor în viața publică, oameni care nu sunt neapărat de formație jurnalistică. Ăsta e un lucru foarte bun. Lucrul prost e că bloggerii de cele mai multe ori nu cunosc regulile jurnalistice de scriere, atât cele deontologice, cât și cele de conținut. Mai aiurea e că în Moldova, mai mult decât în Marea Britanie, lipsa de criterii a bloggingului a fost exportată și în mass-media profesionistă.”
Este mare fană a revistei „New Yorker”: „Îmi place felul în care disecă ei un subiect. Articolele lor te duc în atâtea direcții, că la final îți pare că știi totul despre subiectul abordat. Una dintre regulile de bază ale redacției revistei este că termini articolul în momentul în care nu mai ai nicio ușă pe care să o deschizi.”
Suntem curioși să aflăm ce uși va mai deschide Maria-Paula Erizanu.
∗∗∗
Acest material este publicat în cadrul Programului ONU „Femeile în politică”, implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, finanțat de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate în cadrul materialului aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția Programului.
