Tânărul developer Pavel Ciorici este în Top 100 cei mai influenți specialiști WordPress

ciorici
Foto: Pavel Ciorici PC: Facebook/Pavel Ciorici

Pavel Ciorici este un tânăr designer și developer din Moldova, care în 2006 a descoperit platforma WordPress și de atunci are pasiunea de a crea lucruri frumoase acolo.

În 2008, Pavel Ciorici a fondat compania WPZOOM care se specializează în crearea temelor pentru WordPress. În ultimii patru ani compania a creat peste 70 de teme, printre care acum sunt doar 55 disponibile. Probabil multe site-uri pe care intrați zilnic au o temă creată de Pavel și echipa sa.

Compania din New York 99 robots, care se specializează în crearea comunităților iubitorilor și creatorilor de WordPress, a făcut un top al anului 2015 cu cei mai influenți specialiști din domeniu (potrivit numărului de followeri pe Twitter). Astfel, în top a intrat și Pavel Ciorici.

„Mă bucur că am fost inclus în acest top, chiar dacă este mai mult bazat pe numărul de followeri pe Twitter, decât pe anumite merite din domeniu. Unii din top ar merita un loc mai sus, pentru că au realizat multe lucruri bune pentru comunitatea WordPress și posibil nu prea au timp să adune followeri. Dar dacă e să ne conducem după topuri mai relevante, care au la bază analize ample, atunci pot spune ferm că WPZOOM, compania pe care am fondat-o în 2008, se află în top 5 în lume printre dezvoltatorii de teme de WordPress, conform WPMU DEV, spune pentru #diez Pavel Ciorici.

Pentru a-l ajuta pe Pavel să crească în top, îl puteți urmări pe Twitter aici: Pavel Ciorici Twitter.

 

Pavel Ciorici în topul celor mai influenți specialiști WordPress
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente