Ei sunt cei 30 de studenți care vor primi o bursă din partea Guvernului în anul de studii 2015 – 2016

gaudeamus 2
Foto:Bursierii Guvernului din acest an de studii

30 de studenți de la mai multe instituții de învățământ superior din țară au obținut câte o bursă în valoare de 1.100 de lei, sumă pe care o vor primi lunar în anul de studii 2015-2016, în cadrul concursului „Bursa Guvernului”.

Bursa Guvernului Republicii Moldova reprezintă o indemnizație lunară în mărime de 1.100 lei care este acordată studenților ciclului I și II, care își realizează studiile prin învățământ la zi, în scopul stimulării activității și sprijinului social.

La bursa de merit au putut candida studenții ciclului I și II, care au obținut în anul precedent de studii o medie a notelor la sesiunea de vară nu mai mică de 9,0 în domeniile de studiu real (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie) și nu mai mică de 9,5 în domeniile de studiu umanitar și care participă activ la cercetări științifice, conferințe, concursuri etc.

Mai jos vedeți lista studenților cărora li se acordă Bursa Republicii în anul de studii 2015-2016:

1. Baltag Ana – Universitatea de Stat din Moldova, ciclul II, anul II, programul de master Management educațional

2. Banari Cătălina – Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, ciclul I, anul III, specialitatea Limbi moderne

3. Caluțchi Diana – Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți ciclul II, anul II, specialitatea Management educațional

4. Caraganciu Dan – Universitatea Tehnică a Moldovei, ciclul I, anul IV, specialitatea Tehnologii informaționale

5. Ciobanu Valeria – Universitatea de Stat din Moldova, ciclul I, anul III, specialitatea Psihopedagogie

6. Ciorici Alina – Academia de Studii Economice din Moldova, ciclul I, anul IV, specialitatea Drept

7. Ciupercă Mihaela – Universitatea de Stat din Moldova, ciclul I, anul III, specialitatea Jurnalism

8. Cosonea Valeria – Universitatea Tehnică a Moldovei, ciclul I, anul III, specialitatea Contabilitate

9. Diaciuc Tatiana – Universitatea de Stat din Tiraspol, ciclul I, specialitatea Geografie

10. Efros Iulia – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. ciclul I, anul IV, specialitatea Design vestimentar

11. Florea Lilia – Universitatea de Stat „B.P.Hașdeu” din Cahul, ciclul I, anul III, specialitatea Business și administrare

12. Fratea Adrian – Universitatea Academiei de Științe a Moldovei, ciclul I, anul III, specialitatea Geografie

13. Gabor Ana – Universitatea Academiei de Științe a Moldoveo, ciclul I, anul III, specialitatea Filozofie

14. Gheorghiu Cristina – Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ciclul I, anul V, specialitatea Medicină generală

15. Grigoriu Cristian – Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, ciclul I, anul III, specialitatea Informatică

16. Gurău Maria – Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, ciclul I, anul IV, specialitatea Limbi și literaturi

17. Haritonova Taisia – Universitatea de Stat din Moldova, ciclul I, anul III, specialitatea Relații Internaționale

18. Jalbă Alexandru – Universitatea Tehnică a Moldovei, ciclul I, anul IV, specialitatea Electromecanică

19. Melinte-Ciobanu Mariana – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. ciclul I, anul IV, specialitatea Canto popular

20. Modnicov Ana – Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, ciclul I, anul III, specialitatea Educație fizică și sport

21. Munteanu Ana – Universitatea de Stat din Tiraspol, ciclul I, anul IV, specialitatea Limbi și literaturi

22. Odajiu Irina – Universitate ade Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, ciclul I, anul V, specialitatea Medicină generală

23. Peev Viorica – Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, ciclul I, anul III, specialitatea Arte decorative

24. Petco Andrei – Universitatea Tehnică a Moldovei, ciclul I, anul IV, specialitatea Tehnologia construcțiilor de mașini

25. Samsonova Anastasia – Institutul de Relații Internaționale din Moldova, ciclul I, anul II, specialitatea Limbi moderne

26. Selezniova Irina – Universitatea de Stat din Comrat, ciclul I, specialitatea Asistență Socială

27. Ulian Ecaterina – Universitatea de Stat din Modlova, ciclul I, anul III, specialitatea Finanțe ți Bănci

28. Urmașu Maria – Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” di Chișinău, ciclul I, anul III, specialitatea Psihologie

29. Valuța Ecaterina – Universitatea de Stat din Moldova, ciclul I, anul III, specialitatea Limbi Moderne

30. Zestrea Alina – Academia de Studii Economice din Moldova, ciclul I, anul III, specialitatea Economie mondilap și relații economice internaționale

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente