Premierul Greciei la referendum: „Nimeni nu poate ignora voința unui popor”

greece-reuters-L
Foto: Alexis Tsipras PC: Financial Express

Premierul grec Alexis Tsipras a declarat duminică, după ce a votat la referendumul pe tema propunerii de acord a creditorilor internaționali ai Greciei, că „nimeni nu poate ignora determinarea unui popor de a-și lua destinul în propriile mâini”.

„Voința guvernului poate fi ignorată de mulți. Dar voința poporului nu poate fi ignorată de nimeni”, a spus Tsipras, potrivit EFE, după ce a votat în circumscripția sa electorală din cartierul Kipseli, din nordul Atenei, informează Agerpres.

Guvernul său a făcut campanie pentru un „nu” la referendumul al cărui rezultat va fi crucial pentru viitorul primului guvern al stângii radicale din Uniunea Europeană, dar și pentru rolul Greciei în Europa, comentează AFP.

Tsipras s-a declarat optimist în legătură cu rezultatul votului. „Astăzi este o zi de sărbătoare, pentru că democrația este o sărbătoare. Sunt încrezător că mâine vom deschide o cale către toate popoarele Europei”, a spus Tsipras, citat de DPA.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente