În timp ce premierul Alexis Tsipras a împărțit Grecia în două tabere, un mesaj al unui tânăr om de afaceri a devenit viral.

Mesajul a fost postat pe contul de Facebook Fani Koutouvelis și în câteva zile a fost apreciat de peste 18.000 de persoane și distribuit de peste 6.100 de oameni, transmite ziare.com.

„Dragă Alexis, în timp ce tu te joci de-a Chavez din Grecia, eu alerg zilele astea prin străinătate. Am călătorit, pentru că astăzi, în timp ce tu decideai starea de faliment a țării, eu am avut o întâlnire cu investitorii germani, Alexis.

 

Alexis Tsipras PC: Financial Express

Ei spun că vor să investească în compania noastră grecească. În compania pe care am lansat-o în timpul crizei, Alexis, cu 50 de euro și fără niciun sprijin sau cunoștințe economice”, își începe tânărul om de afaceri scrisoarea către premierul grec.

Fani Koutouvelis, în vârsta de 29 de ani, după cum spune el la finalul mesajului, a precizat că, ajutându-se de banii din noua investiție, ar putea să creeze alte 20 de locuri de muncă cu un salariu brut de 2.400 de euro pe lună, pe lângă cele 18 pe care le-a creat în timpul crizei.

„Și astăzi, în timpul întâlnirii, Alexis, în loc să vorbim despre planul de dezvoltare al companiei, știi despre ce am discutat? Despre tine, prietene”, a continuat tânărul.

Omul de afaceri a adăugat că a fost nevoit să dea explicații despre planurile premierului grec, punctând că investitorii văd ca pe un „circ” tactica negocierilor premierului grec.

„Eu și colegii mei, alți antreprenori tineri, insistăm, Alexis. Noi suntem acea „dezvoltare” de care auzi în Grupul de la Bruxelles”, a continuat el. „De ce îmi distrugi proiectele pe care le-am construit cu atât de multe riscuri?”, a punctat tânărul om de afaceri.

Acesta a precizat că îi pare rău de oamenii care urmăresc ceea ce se întâmplă fără a înțelege evoluțiile macroeconomice.

„Îmi pare rău și pentru tine, bineînțeles, pentru că într-un bărbat atât de tânăr și-a făcut loc cel mai învechit și anacronic sistem politic”, a menționat Fani Koutouvelis.

„Acum te las, Alexis, trebuie să merg la muncă, să creez valori pentru a face noi slujbe, trebuie să aducem taxe pentru a plăti pensii. Te las acum să conduci, dar pune ceva pe tine Alexis, pentru că este posibilitatea ca regele să fie gol”, a încheiat tânărul de 29 de ani.

În Grecia, duminică, va avea loc un referendum pe tema măsurilor propuse de creditorii internaționali, iar acesta va decide soarta țării.

Φίλε Alexis,όσο εσύ το παίζεις ο Έλληνας Chavez, εγώ τρέχω αυτές τις μέρες στο εξωτερικό.Ταξίδεψα γιατί σήμερα, όσο απ…

Posted by Fanis Koutouvelis on Tuesday, June 30, 2015