Grupul de inițiative feministe îi cere lui Chirtoacă să-și ceară scuze publice de la Greceanîi

IMG_7825
Foto: Victoria Apostol

Grupul de inițiative feministe din Moldova a adresat o plângere Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității din Republica Moldova în care cere ca Dorin Chirtoacă să ofere scuze publice tuturor femeilor din Republica Moldova, în special celor care au o vârstă apropiată de cea de pensionare, precum și Zinaidei Greceanîi.

În data de 29 iunie 2015, primarul reales al capitalei, Dorin Chirtoacă, în discursul său de revenire la Primărie a făcut următoarele afirmații: „Doamnei Greceanîi vreau să îi mulțumesc pentru participare. Să o felicit pentru faptul că a avut curajul să se implice în această campanie. Mai rău pentru bărbații din cadrul PSRM și mai departe, de la Kremlin, care s-au ascuns după fusta ei. Trebuiau să iasă în față, așa cum se cuvine într-o asemenea situație. Nu o doamnă care e deja la apusul activității, la 59 de ani, la vârsta de pensie – hai, du-te și candidează la primăria Chișinău. Din start era clar că e o problemă. Eu înțeleg când înaintează o doamnă în plină putere de afirmare, și profesională, și personală, cum doriți, și să vină să concureze; iată cum doamna Crudu la Cruzești[…], da, suntem pentru, însă nu atunci când omul este forțat și pus în situația de a candida[…] Prin urmare, recomandăm și Kremlinului, și socialiștilor măcar să nu comită acte de lașitate de acest fel, să nu se ascundă după deget sau după fusta unor doamne”.

Afirmațiile lui Dorin Chirtoacă sunt sexiste și discriminatorii

Grupul de inițiativă consideră afirmațiile primarului Dorin Chirtoacă ca fiind sexiste și discriminatorii față de Zinaida Greceanîi, în particular și față de femeile din Republica Moldova, în general. Conform afirmațiilor făcute de primarul Chișinăului, femeile nu ar avea ce căuta în politică și nici într-o campanie electorală în calitate de candidate la funcția de primar, pentru că, „într-o asemenea situație, bărbații ar trebui să se afle în față, așa cum se cuvine”. Mai mult, în opinia lui Dorin Chirtoacă, femeile care au o vârstă aproape de cea a pensionării nu ar trebui să candideze pentru funcția de primar, ci doar femeile „în floarea vârstei” sunt potrivite pentru această funcție.

 

Colaj #diez
Colaj #diez

Menționăm că legislația Republicii Moldova nu stabilește o limită de vârstă în exercitarea dreptului de a fi ales, decât vârsta de la care persoanele pot candida, dar nu și vârsta până când o pot face. În plus, o bună parte dintre parlamentarii din Republica Moldova au atins deja vârsta de pensionare, inclusiv și președintele partidului liberal, Mihai Ghimpu (63 de ani) – partid din care face parte și primarul mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă. Cel din urmă însă nu s-a arătat deranjat de vârsta colegilor bărbați politicieni parlamentari și nici de vârsta unor candidați la funcția de primar al mun. Chișinău, cum ar fi Oazu Nantoi (67 de ani) și Serafim Urechean (65 de ani). Amintim că vârsta de pensionare în prezent în Republica Moldova este de 62 de ani pentru bărbați și 57 de ani pentru femei.

În plus, la nivel internațional există exemple concrete de femei care au trecut de vârsta de pensionare stabilită în Republica Moldova (57 de ani), însă care se află în funcții de conducere atât la nivel local, cât și la nivel guvernamental. Unele dintre acestea sunt: Angela Merkel (60 de ani, Cancelarul Germaniei), Dilma Rousseff (67 de ani, Președinta Braziliei) și Manuela Carmena Castrillo (71 de ani, Primar de Madrid). Aceste exemple demonstrează că viața publică și activitatea politică a unei femei nu se termină la o vârstă de pensionare, iar afirmațiile primarului mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, nu au niciun temei legitim la bază. Sunt afirmații stimulate de o gândire patriarhală față de femei și implicarea lor în politică.

 

Marșul „Feminismul TE Iubește”
Marșul „Feminismul TE Iubește”

Grupul de inițiative feministe consideră că afirmațiile lui Dorin Chirtoacă, primarul general al mun. Chișinău, contravin articolelor:

#1. art. 38 lit. 3 din Constituția Republicii Moldova, care garantează dreptul cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, de a fi aleși în condițiile legii;
#2. art. 7 din Legea nr. 5 din 09.02.2006 cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, care garantează egalitatea de șanse în domeniul electoral, în activitatea partidelor și a altor organizații social-politice;
#3. art. 4 lit. a din Legea nr. 121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității, care interzice promovarea sau practicarea discriminării de către autoritățile publice, în baza criteriilor protejate de lege, printre care și cele de sex și vârstă.

Afirmațiile primarului Dorin Chirtoacă contribuie la propagarea stereotipurilor precum că femeile nu ar fi competente și competitive pentru a se afla într-o cursă electorală. Mai mult, o astfel de atitudine manifestată de către primarul Chișinăului contribuie la descurajarea femeilor de a se implica în politică. Afirmațiile făcute sunt de interes public, așa cum vizează de facto toate femeile din Republica Moldova. Acest fapt este demonstrat și de reacțiile femeilor față de spusele primarului Dorin Chirtoacă, care s-au declarat ofensate de sexismul manifestat de acesta și s-au angajat public în semnarea acestei plângeri.

Grupul de inițiative feministe solicită

#1. Constatarea promovării și practicării discriminării în baza criteriilor de sex și vârstă de către autoritățile publice, în persoana primarului mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă.
#2. Constatarea promovării și practicării sexismului de către primarul mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă.
#3. Obligarea primarului mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, să ofere scuze publice tuturor femeilor din Republica Moldova, în special celor care au o vârstă apropiată de cea de pensionare, precum și Zinaidei Greceanîi.

 

PC: Facebook/Dorin Chirtoacă
PC: Facebook/Dorin Chirtoacă

Semnatarii plângerii sunt: Victoria Apostol, Mariana Gălescu, Polina Ceastuhina, Tania Chebac, Gheorghe Lupușor, Ionela Costachi, Arcadie Barbăroșie, Natalia Scobioală, Viorica Tataru, Violeta Gașițoi, Domnica Cemortan, Elena Constantinov, Olga Bîtcă, Serghei Ostaf, Diana Guja, Olga Nicolenco, Angela Frolov, Adriana Barilov, Alexandru Lebedev, Vitalie Sprînceană, Elena Lesan, Natalia Duminică, Petru Negură, Cristina Raducan, Irina Gușan, Lilia Strîmbanu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente