Canabisul este cel mai solicitat drog în Europa

Festival Sziget
Foto: PC: opiniatimisoarei.ro

Canabisul este cel mai utilizat drog în Europa, dar cererea de heroină a stagnat, potrivit unui raport difuzat joi de Centrul european de monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri.

Drogurile ilicite în Europa sunt, de asemenea, mult mai puternice și au un grad mai mare de puritate, avertizează raportul EMCDDA difuzat la Lisabona, anunță Agerpres.

Anul trecut, două noi droguri au fost detectate în UE pe săptămână, crescând la 450 numărul total al substanțelor care sunt monitorizate de agenție.

Agenția a mai notat că, pentru prima dată, mai puține persoane intră în programe de tratament pentru abuz de heroină — 23.000 în 2013, comparativ cu 59.000 în 2007—, iar cantitatea de heroină confiscată în UE în 2013 (5,6 tone) a fost la jumătate față de cea înregistrată în 2002 (10 tone).

Totuși, raportul a făcut referire la estimările Națiunilor Unite, care au indicat o creștere ușoară a producției de opium în Afganistan, în 2013 și 2014. EMCDDA a semnalat, de asemenea, dezvoltarea traficului cu heroină via „ruta de sud”, care începe în Iran și Pakistan și ajunge în Europa prin țări din Peninsula Arabă și Africa de Est, de Sud și de Vest.

„Acest lucru este agravat de faptul că etapele cruciale ale procesului de producere a heroinei sunt acum efectuate în afara Europei”, a explicat directorul agenției Wolfgang Goetz, în legătură cu varietatea crescută de rute pentru traficul cu opium.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente