Procurorul General le-a solicitat ambasadorilor ajutor în cazul fraudelor financiare

sputnik
Foto: Procurorul General, Corneliu Gurin PC: sputnik.md

Întrevedere importantă la Procuratura Generală. Reprezentanții mai multor misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova au discutat cu procurorul general, Corneliu Gurin.

Gurin a menționat că investigația extinsă în cazul fraudelor din sectorul financiar-bancar constituie o prioritate pentru activitatea instituției pe care o conduce, informează PUBLIKA.

Procurorul general a informat despre strategia de acțiune pe etapele următoare, care presupune acțiuni complexe și de amploare, vizând mai multe persoane de rang înalt, cu influență administrativă, politică sau economică.

În același context, Corneliu Gurin a solicitat suportul ambasadorilor prin angajarea unor experți străini, care să susțină eficiența investigațiilor și asigurarea recuperării prejudiciilor aduse intereselor publice și private.

Un alt subiect al discuției a vizat promovarea reformelor în cadrul Procuraturii și, în special, examinarea noii Legi cu privire la Procuratură, aflată în dezbateri parlamentare. Partenerii externi au remarcat calitatea prevederilor noii legi și faptul că aceasta corespunde recomandărilor internaționale.

În cadrul întrevederii a fost exprimată importanța asigurării promovării reformei Procuraturii, aceasta constituind o prioritate a reformei justiției și un angajament internațional al autorităților Republicii Moldova.

Participanții la ședință au convenit la menținerea unui dialog continuu asupra chestiunilor de interes reciproc, a schimbului de informații privind investigațiile derulate și promovarea modernizării Procuraturii.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente