Liderul PCRM, Vladimir Voronin, va insista asupra demiterii Maiei Sandu

cms-image-000019525
Foto: PC: Deschide.md

Preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, susţine că va insista asupra demiterii unor miniştri. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.

Voronin a precizat că este de datoria opoziţiei să intervină, atunci când membrii Guvernului nu-şi fac bine treaba. „Noi am avut iniţial rezerve faţă de patru miniştri. Ce a făcut Maia Sandu? Discreditează pedagogii, instituţiile de învăţământ, directorii de şcoli. Cum poţi să impui un director de şcoală să dea examene, când el are o experienţă de 20 de ani în calitate de conducător al instituţiei de învăţământ, iar el a atins vârsta de 60 de ani? Acoperindu-se cu paravanul aşa-ziselor reforme, Maia Sandu face prostii”, a spus Voronin.

Liderul comunist a ţinut să precizeze că nu face parte din guvernare. „Mai mulţi oameni, inclusiv din echipa noastră, cred că noi facem parte din guvernare. Noi pur şi simplu am deblocat situaţia, dar nu participăm la guvernare, deși am făcut un pas riscant când ne-am asumat responsabilitatea şi am votat Guvernul”, a declarat Voronin.

În Republica Moldova, funcționează 1.323 de instituții de învățământ primar, gimnazial și liceal (424 de licee, 794 de gimnazii, 105 școli primare), 1.440 de instituții preșcolare, 61 de instituții de învățământ secundar profesional și 45 de colegii. Reamintim că, la data de 23 martie, au încetat contractele de muncă a circa 40% din managerii acestor instituții de învățământ.

Astfel, la sfârșitul lunii martie, 300 de școli primare și gimnazii, 700 de grădinițe, 100 de licee, 30 de școli profesionale și două colegii din țară au rămâs fără directori.

În termen de cel mult 6 luni de la data încetării contractelor individuale de muncă, autoritățile cu competențe legale de numire în funcție vor organiza concursuri de ocupare a posturilor de director devenite vacante.

Ministerul Educației dă asigurări că va asigura un proces transparent şi riguros de selectare a directorilor dintre candidaţii cu competenţe manageriale certificate. „Concursul are la bază principiile competiției deschise, al competenței și meritului profesional, al imparţialității și transparenței. Pentru a schimba un sistem e nevoie de participarea și implicarea celor mai buni și dedicați profesioniști. În acest sens, facem un apel la toți cei interesați să participe la concursurile pentru directori. Ne dorim oameni integri și buni manageri în fiecare instituție de învățământ și contăm pe interesul sporit pentru aceste funcții”, a declarat anterior doamna ministru.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente