(video) 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România, redați pe nisip de artista Ana Munteanu

ana munteanu
Foto: 97 de ani de la unirea spațiului românesc, redați pe nisip de artista Ana Munteanu. PC: captură foto YouTube

Artista Ana Munteanu a realizat o nouă lucrare pe nisip, ce divulgă istoria Unirii Basarabiei și a României, ce a avut loc pe data de 27 martie 1918, astăzi împlinindu-se 97 de ani de la acel eveniment.

În filmulețul de 4 minute este redată realitatea istorică în intervalul anilor 1600 – 1918. Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească în primăvara anului 1917, proclamându-și întâi autonomia, apoi independența față de Rusia și, după câteva luni, unirea cu Regatul României, în cadrul căruia, a constituit o provincie.

Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940, când un ultimatum al guvernului sovietic conform pactului Hitler – Stalin a fost adresat României privind cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și, după 48 de ore, Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la est de râul Prut, informează Wikipedia.

Ana Munteanu a vorbit, pentru #diez, despre originea ideii de a realiza acest video: „De la cea mai fragedă vârstă am auzit fraza „Cercetează trecutul dacă vrei să prezici viitorul”. Pe parcursul anilor, am interpretat această frază diferit: de la început credeam că se referă mai mult la război și la cele rele, pentru că, știind despre pierderile și activitățile inumane care au avut loc în trecut, ar fi alogic să mai repetăm unele tragedii – am înțeles că am greșit în această părere, deoarece oamenii greșesc și repetă oricum, chiar dacă sunt conștienți de consecințe…. Apoi, am crezut că e despre bine – căci, dacă au fost posibile schimbări spre bine într-o țară, înseamnă că lumea este capabilă de acest lucru și deci, se va repeta, la fel precum și răul, însă nu se repetă cu aceeași frecvență ca în trecut. Am înțeles că și aici am greșit. Astăzi, am decis să fac această istorie pentru a aduce aminte oamenilor încă o dată, nu numai despre cele rele, dar și despre cele bune care au fost, pentru că sunt importante, pentru că ele ne aduc aminte că suntem un popor mare, brav și pentru că avem în noi tot ce se cuvine ca să fim la înălțime din toate punctele de vedere și să ne mândrim cu noi”.

 

Ana Munteanu s-a născut pe data de 18 februarie, 1985, la Chișinău. În 2004, a absolvit Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru”, iar în 2008 – Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice a Republicii Moldova (AMTAP). În 2010 a primit titlul de Master în Artă. Recent, artista și-a sărbătorit ziua de naștere și, cu această ocazie, #diez a realizat o selecție a celor mai recunoscute opere de Sand Art ale sale.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente