Alaska – al treilea stat american care legalizează marijuana

marijuana
Foto: PC: harvestoftempe.com

Începând de astăzi, fumatul, cultivarea și prelucrarea marijuanei va fi legală în Alaska, devenit astfel cel de-al treilea stat american care dezincriminează consumul de marijuana în scop recreativ, după Colorado și Washington, scrie TOTB.

Totodată, liderii indigenilor din Alaska se tem că această măsură va duce o nouă amenințare la adresa comunității lor, care se confruntă deja cu un risc ridicat de abuz de droguri și alcool, cu violență domestică și sinucideri.

„Când vor deveni dependenţi de fumatul marijuanei, nu ştiu cât de departe vor fi dispuşi să meargă pentru a-şi procura banii de care au nevoie pentru a-şi întreţine obişnuinţa”, e de părere Edward Nick, membru al consiliului din Manokotak, un sat izolat, populat majoritar de eschimoşi Yup’ik. În acest sat, consumul de droguri şi alcool este complet interzis, chiar şi în spaţiul privat al locuinţelor, astfel încât, legalizarea marijuanei ar putea deschide calea abuzului, spune Nick. Iniţiatorii legii spun însă că toate comunităţile locale vor avea libertatea să controleze consumul de marijuana, pe modelul controlului aplicat alcoolului. În Alaska, 108 comunităţi au propriile reglementări pentru consumul de alcool, iar 33 de aşezări au interzis cu desăvârşire alcoolul.

Noua lege interzice fumatul marijuanei în spaţiul public, astfel încât, în Anchorage, cel mai mare oraş din Alaska, locuitorii nu vor avea voie să fumeze nici pe propria terasă, dacă locuinţa se află în apropierea unui parc. La Polul Nord însă, fumatul în aer liber, pe proprietate privată, va fi permis, atâta vreme cât nu va „crea neplăceri”. Persoanele care vor fi prinse fumând un joint în public vor plăti amenzi de 100 de dolari.

Rămâne de văzut ce efect va avea legalizarea consumului de marijuana asupra locuitorilor şi asupra economiei din Alaska. În ceea ce priveşte bilanţul statului Colorado, care a legalizat consumul şi cultivarea cannabisului în urmă cu doi ani, respectiv comercializarea lui în urmă cu un an, cifrele arată o creştere masivă a impozitelor colectate. În primele zece luni de comerţ legal cu marijuana, administraţia a colectat aproape 40 de milioane de dolari din taxe. Din aceşti bani, 8 milioane de dolari au fost alocaţi de municipalitate mai multor programe educative şi iniţiative de informare privind consumul de droguri. Cu toate acestea, încasările au fost aşa de mari, încât administraţia a decis restituirea către populaţie a unui anumit procent din impozitele colectate pentru comercializarea marijuanei, astfel încât, fiecare adult de pe teritoriul acestui stat urma să primească înapoi 7,63 de dolari. În acelaşi timp, oraşul Denver a înregistrat o scădere semnificativă a infracţiunilor violente, tendinţă constatată încă din 2013, primul an în care consumul de cannabis a fost dezincriminat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente