Participă la un concurs video și foto despre persoanele cu dizabilități din Moldova

SONY DSC
Foto: PC: discriminare.md

Ești tînăr și ai idei creative? Îți pasă de persoanele cu nevoi speciale? Crezi cu adevărat că sîntem egali în drepturi? Prezintă istoria unei persoane cu dizabilități la festivalul de creație „Șanse egale pentru fiecare” și poți contribui la sensibilizarea societății, cîștigînd, în același timp, un premiu de valoare.

Participă la un concurs video și foto despre incluziunea socială a persoanelor cu nevoi speciale din Moldova, din satul/orașul tău, din școala ta. Lucrările foto şi video pentru concurs pot fi depuse până la data de 15 martie 2015, iar ceremonia de premiere va avea loc la data de 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătății.

Concursul are drept scop să descopere talentele persoanelor cu deficiențe mintale și fizice, precum și să identifice situațiile în care acești oameni sînt discriminați, să  promoveze ideile tinerilor despre integrare socială, diversitate, drepturile omului şi șanse egale. Vor fi apreciate, în special, istoriile reale sau inspirate din viața de zi cu zi, realizate în echipă cu persoanele cu nevoi speciale. Lucrările vor fi evaluate de către un juriu profesionist.

Așteptăm cele mai bune creații despre modul în care trebuie să fie o lume tolerantă, fără stereotipuri și prejudecăți, unde este loc pentru fiecare, la [email protected]. 

Condițiile concursului:
# Lucrările video vor fi prezentate în format MPG, 16X9 sau 3X4;
# Indicați numele persoanei care a realizat lucrarea, datele de contact, localitatea;
# Pot participa toți cetățenii, indiferent de vârstă;
# Indicați secțiunea: foto sau video;
# Pentru secțiunea video, lucrările trebuie să se încadreze în maximum 2 minute.

Cîștigătorii concursului vor beneficia de premii bănești, în valoare de 100 USD și aparate de fotografiat.

Notă: Dacă ai  nevoie de ajutorul unui profesionist în filmări sau montaj, poți apela pentru sprijin tehnic la [email protected].

Inițiativa este susținută financiar de Ambasada SUA în Moldova. Ideile expuse nu reflectă neapărat opiniile finanțatorului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente