Granturi pentru organizațiile non-profit, în valoare de până la 55.000 de dolari

uae-51472
Foto: PC: uaeinteract.com

Organizațiile non-profit din Moldova sunt invitate să-și înscrie proiectele la un concurs de granturi. Proiectele câștigătoare vor fi susținute financiar timp de un an, cu până la 55.000 de dolari.

Concursul este organizat de Programul de Dezvoltare al Organizațiilor Națiunilor Unite și de Fondul OPEC pentru Dezvoltare Internațională. Este destinat țărilor din Europa și Asia Centrală, printre care și Republica Moldova.

Proiectele ar trebui să fie create ca și soluții cu aplicabilitate regională pentru următoarele subiecte:

# Energie accesibilă și soluții privind apa (soluții tehnologice);
# Angajarea în câmpul muncii (crearea unei piețe de muncă incluzive și accesibile pentru tot mai mulți oameni).

Valoarea granturilor variază de la 20.000 USD până la 55.000 USD.

Aplicarea constă în două etape:

1. Participanții trebuie să completeze Formularul 1, în care își vor descrie organizația și proiectul pe care îl propun. Formularul, împreună cu o copie a documentului de înregistrare a organizației, tradus în limba engleză, vor fi trimise la adresa: [email protected].

Termenul limită pentru prima etapă: 30 martie 2015.

2. După o selecție, fiecare organizație rămasă în concurs se va alia cu o altă organizație sau cu mai multe, din altă regiune. Împreună, își vor uni ideile pentru a dezvolta un proiect mai eficient. Organizațiile vor completa împreună Formularul 2 și Formularul 3. Adițional, fiecare partener trebuie să completeze Formularul 4. Toate acestea, dar și copiile certificatelor de înregistrare, traduse în limba engleză, trebuie trimise la adresa: [email protected].

Termenul limită pentru a doua etapă: 31 mai 2015.

Pentru detalii vizitează pagina oficială.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente