Oportunitate pentru absolvenți: Urmează un stagiu de practică la o companie din Moldova

foto-studentii-de-la-utcn-la-job-pentru-o-zi1363882191
Foto: PC: pressalert.ro

Absolvenții moldoveni au oportunitatea de a face un stagiu de practică la una din cele nouă companii şi instituţii din Moldova, care au lansat un apel privind lansarea unui program de stagii.

Tinerii absolvenți pot realiza un stagiu la una din următoarele companii: Centru E-Guvernare, Total Leasing & Finance, Entranse, Omnis, BIS, Victoriabank, Termopane.md. MIEPO sau la Comisia Naţională a Pieţei Financiare (CNPF).

„Întrucât companiile din ţara noastră necesită angajaţi care deţin nu doar cunoştinţe, dar şi abilităţi practice, iar pe de altă parte absolvenţii, care nu au experienţă de muncă, nu au posibilitatea să se înscrie în criteriile stabilite, am decis să ne implicăm în lansarea unui program care are drept scop pregătirea absolvenților calificați pentru organizațiile din Republica Moldova”, susțin reprezentanții companiilor.

Potrivit inițiatorilor proiectului, obiectivul acestuia este de a selecta un anumit număr de absolvenți și de a le oferi posibilitatea de stagiu şi angajare în cadrul organizațiilor, inclusiv training, coaching și mentoring.

Toţi doritorii de a se înscrie în program au posibilitatea să completeze un formular tipizat până la data de 20 februarie 2015.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente