Tendințe la locul de muncă în 2015: Freelancing și elevi stagiari la companiile de top

Office-work-small
Foto: PC: hiscox.co.uk

La început de an, este obișnuit ca oamenii să lanseze diferite pronosticuri și să enunțe așteptări pe care le au față de anumite fenomene și evenimente. Iată 10 tendințe care se vor manifesta în 2015 la locul de muncă.

Dan Schawbel a realizat, pentru revista Forbes, un top al tendințelor cu care se vor confrunta angajații și angajatorii pe parcursul anului 2015.

#1. Companiile vor recruta mai mulți stagiari din rândul elevilor de liceu

Autorul articolului susține că toate companiile mari tind să se conecteze cu generația Z. Din aceasta fac parte tinerii născuți între 1994 și 2010. Companii ca Deloitte, Microsoft, Rackspace sau Lockheed Martin vor angaja, în anul viitor, tineri liceeni. Această tendință a fost deja lansată, întrucât alte companii mari precum Facebook, LinkedIn sau VMware deja au liceeni angajați, cărora le plătesc mii de dolari. Acest lucru se întâmplă din motiv că marile companii concurează pentru cele mai bune talente, pentru a-și crește notorietatea brandului.

#2. Tot mai mulți tineri vor fi manageri

Va crește numărul tinerilor care ocupă funcții manageriale. Un studiu realizat de Elance oDesk relevă că 47% din tineri își doresc ca în 10 ani să devină manageri, 7% își doresc să fie directori executivi, iar 15% doresc să aibă afaceri proprii. Unica problemă legată de această tendință este lipsa unei pregătiri suficiente a tinerilor de a ocupa poziții de vârf.

#3. Lideri mai sinceri

Companiile vor opta pentru un sistem tot mai transparent, la cerința noii generații, care poziționează onestitatea pe primul loc, atunci, când este vorba despre calitățile pe care ar trebui să le aibă un lider.

#4. Tot mai mulți angajați necalificați

Cea mai mare provocare pentru angajatori rămâne a fi lipsa de angajați calificați. Asta se întâmplă din cauză că sistemul educațional nu corespunde cerințelor de pe piața muncii. Din acest motiv, este bine ca tendința #1 să se dezvolte – companiile să lucreze cu tinerii, încă de când aceștia se află la liceu.

#5. O continuă căutare de joburi

Oamenii se vor afla într-o continuă căutare de joburi, mai ales odată cu dezvoltarea noilor tehnologii informaționale care ușurează acest proces. Chiar și angajații care au un loc de muncă stabil, caută alte joburi disponibile.

#6. Angajări prin intermediul telefonului mobil

Companiile vor trebui să-și adapteze site-urile web, pentru ca acestea să poată fi accesate mai lejer de pe telefonul mobil sau să creeze aplicații speciale, întrucât majoritatea oamenilor caută informații despre joburi prin intermediul unui telefon mobil. Oamenii sunt mereu în mișcare și au nevoie să fie informați constant despre posibilele oportunități.

#7. Companiile vor fi mai active pe rețelele sociale

Vom vedea mai multe postări ale companiilor pe paginile lor de socializare. Oamenii se uită cu încredere la companiile care sunt active online, pentru că postările de pe Facebook pot părea mai reale, decât comunicatele de presă.

#8. Succesiunea generațiilor

Lucrătorii cu experiență vor mai rămâne doar pentru a-i instrui pe cei noi, însă așa cum este și normal, pensionarii se vor retrage.

#9. Mai multe femei vor ocupa poziții de top

Rolul femeilor la locul de muncă rămâne și în 2015 un subiect discutat. Un studiu recent arată că 37% din liderii companiilor de succes sunt femei. Procentajul este în creștere, având în vedere tendința cuplurilor de a nu avea copii și promovarea imaginii femeii carieriste.

#10. Mai mulți freelanceri

Companiilor le este avantajos să angajeze oameni în regim part-time, pentru că le iese mai ieftin și nu le acordă acestora beneficii suplimentare. Din nou, internetul își are rolul său în dezvoltarea acestei tendințe, tot mai populară printre tineri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente