Conducta din Belgia prin care va curge bere

ffffffd
Foto: PC: capital.ro

Guvernele şi autorităţile ţărilor investesc sume colosale în conducte pentru transportarea gazului, care fac legătura între mai multe state sau continente. Belgienii vin cu o iniţiativă inedită din acest punct de vedere.

Bruges sau Brugge este un oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Vest, regiunea Flandra din Belgia. Locuitorii acestei ţări europene sunt cunoscuţi ca unii din cei mai înfocaţi consumatori de bere.

Autorităţile acestui oraş au acceptat ideea berăriei De Halve Maan de a construi o conductă prin care va curge bere. Astfel se încearcă eliminarea poluării provocate de camioanele de livrare.

Potrivit Ziarului Financiar, conducta ar urma să conecteze berăria istorică De Halve Maan, situată în centrul oraşului, cu o fabrică de îmbuteliere, aflată la o distanţă de trei kilometri. Odată cu apariţia ei, s-ar elimina problema sutelor de camioane care traversează străzile înguste ale oraşului în fiecare an.

Berăria De Halve Maan este una dintre cele mai importante atracţii turistice din Bruges, fiind înscrisă pe lista Patrimoniului International UNESCO. Peste 100.000 de turişti vizitează, în fiecare an, obiectivul istoric.

 

Berăria din Bruges PC: stiri.tvr.ro
Berăria din Bruges PC: stiri.tvr.ro

Ea va livra peste 5,5 tone de bere pe oră şi va reduce şi timpul necesar berii să parcurgă traseul până la fabrica de îmbuteliere. Şi va fi nevoie doar de 10 – 15 minute pentru a ajunge la fabrica de îmbuteliere.

De menţionat că Germania a fost prima ţară în care s-a construit o conductă similară, între restaurantele echipei de fotbal Schalke 04 şi este cu doi kilometri mai lungă, decât cea belgiană, scrie Metropotam.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente