Dressember este o mișcare feminină care are loc în mai multe țări ale lumii. Doamnele, domnișoarele care participă la acest manifest au purtat rochii în fiecare zi, pe întreaga durată a lunii decembrie.

Această inițiativă se organizează pentru a sprijini Misiunea Internațională de Justiție (IJM), o organizație care apără drepturile omului și luptă pentru a salva victimele sclaviei, exploatării sexuale, și altor forme de violență.

Bărbații care au apărut în acest video la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei, s-au deghizat în haine feminine, ca să susțină această inițiativă internațională. Totodată, ei speră să adune fonduri pentru ajutorarea victimelor. Ei aduc și niște mesaje pentru a sensibiliza societatea. „Suntem aici, pentru că bărbații adevărați nu cumpără domnișoare.”

„Suntem aici, pentru că noi credem că putem schimba lumea.”

„Suntem astăzi aici, pentru că vocea voastră contează, iar vocile noastre sunt mai puternice împreună”, au spus aceștia.

Ei vin și cu câteva date care au menirea să aducă lumină pentru toți care nu sunt la curent că sclavia modernă există.

# Aproximativ 30 de milioane de oameni sunt victime în sclavie modernă, la nivel internațional, cifre din anul 2013.

Moldova ocupă poziția a șasea, conform acestor indici.

Populația Moldovei este de 3,5 milioane de oameni și se estimează că aproximativ 33 de mii de moldoveni sunt victimele traficului de ființe umane.

Majoritatea victimelor traficului de ființe umane provin din zona rurală și localitățile mici.

Un procent din populație ajung să fie victime, fiindcă acestea acceptă să plece peste hotarele țării din cauza sărăciei.