Pe 30 noiembrie, moldovenii îşi aleg viitorul. Alegerile parlamentare care au loc duminică reprezintă un punct de cotitură în istoria ţării, momentul în care Moldova va alege între a urma calea Uniunii Europene sau cea a Rusiei.

Paula Erizanu are 22 de ani şi studiază istoria la New College of the Humanities, la Londra. Pentru ea, istoria este mai mult decât o abstracţiune, închisă între coperţile cărţilor. A trăit-o, în aprilie 2009, pe când avea doar 17 ani, în timpul revoltelor de la Chişinău, despre care a scris şi o carte „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o”, pentru care comuniştii moldoveni au numit-o „fascistă”. Duminică, Paula Erizanu, cetăţean al Republicii Moldova, alege. Alege pentru viitorul ţarii în care s-a născut, în care trăiesc familia şi prietenii săi. Deşi este extrem de tânără, studenta nu îşi face iluzii: ştie că un partid poate să dezamăgească la fel ca şi rivalul său politic. „Duminică nu voi alege partide. Duminică voi alege opţiuni”, scrie ea, adăugând că unele dintre acestea pot fi mai aproape de vise şi mai departe de coşmar.

Vedeți mai jos scrisoare integrală a Paulei Erizanu, publicată de Gândul.info:

„Sunt la vârsta la care trebuie să fac primele compromisuri. Pentru că lumea încă nu e aşa cum vreau eu să fie, cum mi-am imaginat-o în aprilie 2009, cum o văd în alte ţări în anumite momente sau cum am învăţat că e. Dar lumea nu trebuie să fie nici ca în coşmarurile mele, nici plină de răni, morţi şi durere în război, nici în permanentă stagnare şi nici înglodată în noroi sau în corupţie. Poate fi ceva între. Poate fi mai aproape de vise şi mai departe de coşmar.

Duminică nu voi alege partide. Duminică voi alege opţiuni. Voi alege între calea ţărilor ale căror guverne încearcă să menţină pacea şi cea a ţărilor ale căror guverne pornesc războaie. Între ţări care încearcă să le creeze cetăţenilor condiţii pentru a-şi putea realiza potenţialul şi a se bucura şi între ţări ale căror guverne îşi fură şi îşi bat propriii cetăţeni în comisariate de poliţie. Între ţări în care se discută şi se dezbate raţional pentru ca orice cetăţean să poată înţelege adevărul şi să poată lupta pentru el şi între ţări în care minciuna e politică de stat şi singura voce care poate fi auzită. Da, ştiu prea bine că viaţa din Uniunea Europeană nu e roz. Dar e mult mai sigură, paşnică, confortabilă şi mai plină de bucurii, decât viaţa din Rusia lui Putin.

Partidele alianţei m-au dezamăgit la fel de mult cum ne-au dezamăgit pe toţi. M-au dezamăgit atât de mult, încât aproape că nu mai cred în politică. Dar din păcate ştiu că politica poate fi şi mai distructivă. Politica poate naşte război, poate să mă impună să repet că 1+1 e 3 până cred asta, poate fura şi mai mult (şi nu din banii europeni care au venit până acum în ţară, ci din puţinul care se face pe loc).

Sunt la vârsta la care trebuie să fac unele compromisuri. Asta nu înseamnă că eu renunţ să cred că Moldova poate fi, în viitor, o ţară în care legea să fie corectă şi respectată şi în care să îmi facă plăcere să trăiesc şi să revin, pentru familie, prieteni, proiecte temporare sau permanente. Gândindu-mă la propriile valori şi la cariera pe care să o aleg după facultate, m-am speriat că dacă amestec apă cu vodcă, apa nu mai e. Dar m-am liniştit că dincolo de lichide se poate judeca şi în metafore solide. Nu trebuie să îmi compromit în totalitate visele, pentru că altfel, „când hoitul ăsta” nu-mi va mai folosi „la nimic” voi zice ca Don Quijote-le Adei Milea – „unde naiba am fost când timpul trecea, unde naiba am fost când trecea viaţa mea?”

Ca să nu-mi compromit visele mari şi mici însă, trebuie să cedez uneori. Doar uneori. Duminică e primul compromis necesar”.