Parlamentar britanic: Lăsaţi bărbaţii gay să doneze sânge

1278420630Donare sange
Foto: PC: cotidianul.ro

Parlamentarul britanic Michael Fabricant a atras atenţia asupra riscului ca Marea Britanie să intre într-o criză a rezervelor din băncile de sânge, din pricina unei reguli care datează din anii ’80 şi care interzice bărbaţilor homosexuali să doneze sânge.

„Anul trecut, în luna ianuarie, părţi din Anglia şi Ţara Galilor nu au avut timp de trei zile o anumită grupă de sânge. Cu reguli învechite, ilogice şi nedrepte cu privire la donarea de sânge, astfel de crize s-ar putea repeta.

Regulile privind donarea de sânge trebuie schimbate pentru a reflecta ştiinţa medicală modernă. Siguranţa donatorului şi a celui care primeşte transfuzia de sânge trebuie, fireşte, respectată, însă corectitudinea şi egalitatea trebuie de asemenea considerate”, a scris parlamentarul într-un comentariu pentru The Guardian, citează Evz.

Regulile la care face referire politicianului datează din anii ’80 şi vizează bărbaţii homosexuali, cărora li s-a interzis atunci să doneze sânge, de teama răspândirii virusului HIV.

Regula a fost modificată în anul 2011, în sensul în care numai ea se aplică numai bărbaţii homosexuali care au avut activitate sexuală în ultimele 12 luni.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente